DNA: Femeie de afaceri, trimisă în judecată petru trafic de infuenţă de un milion de euro

DNA: Femeie de afaceri, trimisă în judecată petru trafic de infuenţă de un milion de euro

Femeia de afaceri Vanessa Amal Youness a fost trimisă în judecată de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzată că ar fi primit 1.000.000 de euro, după ce ar fi promis că va interveni pe lângă un înalt demnitar pentru aprobarea unor documente ce priveau licenţele IT pentru produse utilizate de Ministerul Educaţiei Naţionale în şcoli.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată a Vanessei Amal Youness pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada februarie - august 2011, Youness ar fi pretins şi ulterior ar fi primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro, promiţând că va interveni pe lângă un înalt demnitar în vederea aprobării unor documente ce priveau licenţele IT pentru produse utilizate în şcoli.

Documentaţia a fost aprobată la data de 6 iulie 2011, independent de presupusele demersuri ale inculpatei, indică DNA. Cu toate acestea, Youness a primit banii pretinşi, în două tranşe, printr-un intermediar, astfel: suma de 720.621 euro a fost virată în contul unei societăţi controlate de inculpată, exact în ziua în care Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a primit confirmarea oficială a aprobării documentelor, 14 iulie 2011, iar restul sumei i-a fost înmânată în numerar, precizează anchetatorii.

DNA informează că în cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile, printre care patru terenuri, şase apartamente, două garaje, ce aparţin Vanessei Amal Youness.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!