DNA: Emanoil Bocean, fost consilier al primarului sectorului 1, trimis în judecată

DNA: Emanoil Bocean, fost consilier al primarului sectorului 1, trimis în judecată

Procurorii DNA Ploiești l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Emanoil Bocean, la data faptei consilier al primarului sectorului 1 pe sectorul de ordine publică, coordonator al Poliției Locale, pentru trafic de influență în formă continuată.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi AGERPRES, în perioada 2009 — 2014, Emanoil Bocean a îndeplinit funcția de consilier, fiind coordonator al Poliției Locale a sectorului 1, instituție subordonată primăriei, având ca atribuții, printre altele, urmărirea modului în care s-au îndeplinit prevederile Hotărârilor Consiliului Local, dispozițiile primarului și cum s-au respectat prevederile reglementate prin procedurile operaționale specifice activității pe care o desfășoară poliția.

"Bocean a pretins și primit de la oameni de afaceri sume de bani sub forma unor "comisioane', în cuantum total de 2.256.000 lei, pentru ca în schimb să își exercite influența asupra persoanelor cu putere de decizie din Poliția Locală și Primăria sectorului 1 astfel încât, prin licitații trucate sau prin atribuire directă, firmele oamenilor de afaceri respectivi să obțină contracte de lucrări publice de la instituțiile menționate", susțin procurorii.

DNA precizează că respectivele contracte aveau ca obiect ridicarea autoturismelor parcate neregulamentar, lucrări de curățenie a imobilelor aparținând poliției, demolare a garajelor amplasate ilegal pe raza teritorială a sectorului 1, lucrări de îndepărtare graffiti, lucrări de demontare a construcțiilor metalice amplasate ilegal și livrarea de produse de curățenie.

"În realitate, lucrările de demolare a garajelor amplasate ilegal pe raza teritorială a sectorului 1, lucrările de îndepărtare graffiti, lucrările de demontare a construcțiilor metalice amplasate ilegal pe raza teritorială a sectorului 1 sau lucrările suplimentare de curățenie a imobilelor aparținând Poliției sectorului 1, inclusiv livrările de produse de curățenie, nu au fost prestate niciodată în fapt, acestea fiind consemnate numai scriptic", se arată în comunicat.

În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin lui Emanoil Bocean.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”