DNA: Doru Popescu, fost adjunct al șefului IJJ Cluj, trimis în judecată pentru luare de mită

DNA: Doru Popescu, fost adjunct al șefului IJJ Cluj, trimis în judecată pentru luare de mită

Colonelul Ioan Doru Popescu, fost adjunct al șefului Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Cluj, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție sub control judiciar, într-un dosar privind fraudarea unui concurs.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES, Popescu este acuzat de două infracțiuni de luare de mită în formă continuată și două infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Tot sub control judiciar a fost trimis în judecată plutonierul adjutant șef Vasile Bojan, acuzat de săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în timp ce Raluca Delia Bojan a fost deferită justiției, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Potrivit DNA, faptele au fost comise în anul 2016, în contextul în care IJJ Cluj a publicat, în luna septembrie, un anunț privind scoaterea la concurs a 14 posturi vacante de subofițer cu recrutare din sursă externă, dintre care două posturi de subofițer administrativ principal la Serviciul Logistic. Președinte al comisiei de concurs pentru posturile de subofițer administrativ principal a fost colonelul Ioan Doru Popescu.

Concursul a constat într-o probă psihologică eliminatorie, o probă de evaluare a performanțelor fizice susținută pe 21 octombrie 2016 și o probă scrisă constând în test scris tip grilă, susținută la sediul IJJ Cluj la data de 24 octombrie 2016.

"Din probele existente la dosarul cauzei a rezultat faptul că, în cursul lunii octombrie 2016, inculpatul Chiorean Daniel Gheorghe și inculpatul Bojan Vasile, militari jandarmi în cadrul IJJ Cluj, l-au abordat pe inculpatul Popescu Ioan Doru, adjunct al Inspectorului șef al IJJ Cluj și președinte al comisiei de concurs, și l-au întrebat dacă îi poate ajuta pe candidații Chiorean Felician Cornel și Bojan Raluca Delia să promoveze concursul organizat pentru ocuparea celor două posturi vacante de subofițer administrativ. Candidații menționați sunt fratele, respective fiica celor doi militari jandarmi", se precizează în comunicatul DNA.

Conform aceleiași surse, colonelul Popescu a pretins și primit 1.000 de euro de la Daniel Gheorghe Chiorean și 2.000 de euro de la Vasile Bojan, pentru ca în schimb să le faciliteze rudelor celor doi să promoveze proba scrisă.

"La data de 23.10.2016, cu o zi înainte de susținerea testării scrise, inculpatul Popescu Ioan Doru a pus la dispoziția suspectului Chiorean Daniel Gheorghe și inculpatului Bojan Vasile cele două variante de răspuns aferente testului grilă pe care candidații Chiorean Felician Cornel și Bojan Raluca Delia l-au susținut la data de 24.10.2016 la sediul IJJ Cluj. În urma susținerii testării scrise, cei doi candidați au luat nota maximă, fiind, de altfel, singurii care au obținut nota 10.00 și au fost în cele din urmă declarați admiși, promovând astfel concursul organizat pentru ocuparea celor două posturi vacante de subofițer administrativ în cadrul acestei unități", se mai arată în comunicat.

În același dosar, procurorii Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari din cadrul DNA au încheiat anterior un un acord de recunoaștere a vinovăției cu Daniel Gheorghe Chiorean cu privire la săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații. Inculpatul a fost de acord cu condamnarea la un an și nouă luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de doi ani și interzicerea unor drepturi pe o perioadă de doi ani.

Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Cluj, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse. De asemenea, procurorii militari au propus anularea concursului susținut de candidații Felician Cornel Chiorean și Raluca Delia Bojan, desființarea tuturor înscrisurilor întocmite de reprezentanții IJJ Cluj cu ocazia susținerii probei scrise și a actelor administrative întocmite ulterior, ca urmare a promovării concursului.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”