DNA: Doina și Daniel Tudor nu au recunoscut acuzațiile, Ovidiu Marian a avut o atitudine cooperantă (rechizitoriu)
Senatoarea Doina Tudor și fostul ei soț, Daniel George Tudor, nu au recunoscut acuzațiile care le-au fost aduse, în timp ce fostul secretar general al Senatului Ovidiu Marian a avut o atitudine cooperantă pe parcursul anchetei, potrivit informațiilor din rechizitoriul prin care procurorii DNA i-au trimis în judecată pe cei trei.
Referitor la primii doi inculpați, procurorii au apreciat că au avut o atitudine nesinceră și au negat învinuirile care le-au fost aduse, "prezentând o situație de fapt aflată în contradicție evidentă cu ansamblul probatoriului administrat".
În ceea ce-l privește pe Ovidiu Marian, în rechizitoriu se precizează că "a avut o atitudine sinceră, cooperantă, a recunoscut învinuirea care i s-a adus și a colaborat cu organele de urmărire penală, facilitând identificarea și tragerea la răspundere penală a inculpaților Tudor Daniel George și Tudor Doina Anca".
În dosar au mai fost deferiți Justiției fostul ei soț, Daniel George Tudor, președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor la data faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, și, sub control judiciar, Ovidiu Marian, secretar general al Senatului la data comiterii faptei, pentru trafic de influență.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis marți AGERPRES, în perioada martie — mai 2013, în contextul efectuării unui control la o societate de asigurări, Ovidiu Marian a pretins de la acționarul majoritar al firmei respective (denunțător în cauză), pentru Daniel Tudor, suma de 3.000.000 de euro.
"Ovidiu Marian a susținut că are influență asupra președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și că-l va determina pe acesta să nu îndeplinească acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu. Concret, Daniel Tudor trebuia să depună diligențele necesare pentru ca rezultatul controlului să fie unul favorabil omului de afaceri. Din suma de bani inițial pretinsă, inculpatul Marian a primit efectiv 500.000 euro, din care și-a însușit 200.000 de euro", susțin procurorii.
DNA precizează că restul de 300.000 euro au fost remiși lui Daniel Tudor în trei tranșe de câte 100.000 euro, o primă tranșă, în mod direct, iar următoarele două, în mod indirect, prin intermediul soției sale Doina Tudor, care cunoștea, la momentul intermedierii sumelor de bani, atât proveniența, cât și scopul pentru care erau remise.
"În urma sumelor remise cu titlu de mită, la 26 aprilie 2013, inculpatul Tudor a emis o decizie prin care s-au ignorat în totalitate constatările controlului respectiv (care atenționa asupra gradului de risc ridicat al societății) și a impus remedierea unor deficiențe minore și nesemnificative în raport cu situația financiară precară a societății", se mai spune în comunicatul citat.
AGERPRES/(AS — autor: George Onea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)