DNA doarme cu capul pe Dosarul EADS?




DNA doarme cu capul pe Dosarul EADS?

Au trecut trei luni de cînd Dosarul EADS trebuia să explodeze. Ați mai auzit ceva de Dosarul EADS?
20 noiembrie 2014. Cu o lună înainte, în plin Scandal Microsoft, Traian Băsescu vorbea despre Dosarul EADS ca unul pe cale să explodeze. Dat fiind că Microsoft și EADS aveau o strînsă legătură – cam aceeași politicieni vizau ambele dosare – pînă la al doilea tur de scrutin presa numai despre iminența Exploziei a vorbit. Lucru interesant, ca și în cazul Microsoft, în plină campanie unele date scurse din Dosar contribuiau din plin la teza clasei politice corupte, singurul care trecea drept pur fiind, desigur, Klaus Iohannis. La fel de interesant rămîne că o scurgere în presă dezvăluia posibila implicare a lui Vasile Blaga în afacerea EADS. Oricum, sub pretextul că Dosarul acuș-acuș  explodează, unul dintre candidați, Elena Udrea, a fost  denunțat ca implicat într-un ziar din Germania.

A trecut o lună, iată, de la momentul cînd Dosarul EADS era anunțat ca fiind pe cale să explodeze în orele următoare.
Într-un interviu acordat ziare.com, procurorul șef al DNA, Codruța  Kovessi, e întrebată de Dosarul EADS. Are loc următorul dialog:
„S-a vorbit mult despre dosarul EADS. Cand il “detonati”?
Este, intr-un fel, “detonat”, ca sa folosesc expresia dvs. In acelasi dosar care vizeaza si licentele Microsoft sunt verificate si contractele denumite de presa EADS. Au fost incheiate in aceeasi perioada de timp. Nu avem doua dosare diferite, Microsoft si EADS. Avem un singur dosar in care sunt verificate toate aceste contracte.
Pe contractele care au vizat licentele Microsoft deja au fost facute invinuiri, ceea ce nu s-a reusit si pe contractele cu EADS, urmare a modului in care e administrat probatoriul. In acest dosar cu EADS s-au facut aproape zilnic audieri, ridicari de documente, perchezitii domiciliare, la firme, au fost ridicate foarte multe calculatoare care sunt in procedura unor perchezitii informatice. Deci au fost stranse multe date si informatii.”

Au trecut de la această Declarație două luni mari și late. Dacă luăm în calcul că la finele lui octombrie 2014 Traian Băsescu, dar și întreaga presă vorbea despre Dosarul EADS ca despre unul care urma să explodeze de la o zi la alta, putem spune că au trecut deja trei luni de cînd DNA lansa în presă, pe surse, anunțuri privind iminența exploziei în cazul EADS.

Interviul Codruței Kovessi din 20 noiembrie 2014 creionează imaginea unei munci sisifice, pe cale de a da roade în chemarea la DNA a suspecților.
Ați mai auzit ceva despre EADS de trei luni încoace?

Vă mai amintiți ce harnică era DNA în campania electorală?
Cînd noi, muritorii, observam că DNA ar putea să facă o pauză măcar în campanie, ca să nu implice Justiția în bătălia electorală, ni se răspundea că Justiția e oarbă, că ea nu ține cont de contextul politic.

A trecut campania.
Klaus Iohannis a ajuns Președinte.
De cînd e Klaus Iohannis președinte, DNA se odihnește.
Explicabil:
S-a ostenit prea tare în campania electorală.

Ion Cristoiu


populare
astăzi

1 Istoria secretă a gladiatorilor daci. A fost unul dintre puținele popoare antice pentru care s-a construit o școală specială

2 Citiți, oameni buni, asta a fost și este România „lor”!

3 Avem documentul / Toate măsurile, de la alocații, la pensii și salariile bugetarilor

4 Foarte interesant scenariul ipotetic al lui Mark Galeotti despre impactul tragediei avionului azer asupra puterii lui Putin

5 VIDEO Cu România asta ce facem oameni buni, o anulăm și pe ea, ca să iasă cum trebuie?