DNA: Directorul executiv al Casei de Pensii Bihor, Leontin Țîrle, reținut

DNA: Directorul executiv al Casei de Pensii Bihor, Leontin Țîrle, reținut

Procurorii DNA Oradea l-au reținut joi pe Leontin Țîrle, director executiv al Casei Județene de Pensii Bihor, pentru luare de mită și tăinuire, ambele în formă continuată.

El va fi prezentat vineri Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi AGERPRES, în perioada 2014 — 2015, Leontin Țîrle, în calitate de director executiv, a primit de la patru medici din cadrul Serviciului de Expertiză Medicală al Casei Județene de Pensii Bihor (denunțători în cauză) mai multe sume de bani cuprinse între 300 — 700 euro (în total 8.400) și foloase necuvenite (pizza și whisky), cunoscând că provin din comiterea unor fapte penale.

DNA precizează că aceste foloase au fost primite de către denunțători în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în atribuțiile lor de serviciu, respectiv: emiterea unor decizii medicale asupra capacității de muncă a persoanelor respective, încadrarea într-un grad de invaliditate, revizuirea medicală ori prelungirea concediului medical peste 90 de zile.

"În alt context, în perioada 18 mai — 11 iunie 2015, Țîrle a primit sume de bani de la un alt medic (denunțător în cauză), în total 5.423 lei, în legătură cu neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu constând în aplicarea întocmai și la timp, în cadrul casei județene de pensii, a deciziilor luate de conducerea Casei Naționale de Pensii. Acest lucru i-a permis denunțătorului să avizeze cazurile noi pentru încadrarea în grad de invaliditate, în condițiile în care trebuia să se facă la nivelul fiecărui cabinet medical, de către medicii specialiști", susțin procurorii.

Sursa citată menționează că, în această manieră, denunțătorului i s-a creat posibilitatea de a obține bani într-un cuantum mai ridicat și mai multe foloase materiale, sumele primite în legătură cu avizarea cazurilor noi fiind mai mari față de cele în situația revizuirilor.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri