DNA CONFIRMĂ FRICA ălora de la UNPR. Cere TOATE DOCUMENTELE pe 2014-2015

DNA CONFIRMĂ FRICA ălora de la UNPR. Cere TOATE DOCUMENTELE pe 2014-2015

Directia Nationala Anticoruptie a trimis Senatului o solicitare de predare, pana miercuri 27 mai, la sediul DNA, toate inscrisurile intocmite in anii 2014 si 2015 de Comisia pentru Regulament a Senatului Romaniei. Pe cerere se precizeaza ca este vorba de Dosarul 122 din 2012, acesta fiind dosarul in care este cercetat penal senatorul Dan Sova Aceasta precizare a fost de altfel facuta jurnalistilor de catre senatorul Sebastian Grapa (PNL), presedintele Comisiei pentru Regulament, el declarand insa ca vor fi trimise toate inscrisurile.

"Eu presupun ca se refera la modificarile de Regulament. Noi o sa le dam absolut tot, cereri de concediu, cereri de protocol si asa mai departe, in dosarul senatorului Sova, despre asta este vorba. Termenul este foarte scurt, ma voi duce acum sa fac copii si sa le trimitem cat mai repede, sa nu fim acuzati de ceva. Eu nu vreau sa intru pe forma in care a fost facuta acea solicitare, pentru ca exista acolo cateva disfunctii privind solicitarea facuta. Vom trimite pe cale oficiale maine dimineata cu corespondenta. Nu merge nimeni acolo", a declarat Sebastian Grapa marti.

"Cred ca domnii procurori sunt interesati sa vada daca au exista solicitari anterioare de modificare a regulamentului in functie cu Constitutia si nu au fost duse la indeplinire. O sa ne uitam pe toate documentele din 2012 pana acum, din cate stiu eu nu au existat pana acum astfel de solicitari", a mai spus el.

Solicitarea a ajuns la Biroul Permanent al Senatului, reunit marti.

"Refuzul de punere la dispozitia Directiei Nationale Anticoruptie a inscrisurilor aratate mai sus constituie infractiunea de obstructionarea justitiei prev. de art. 271 alin. 1 lit. b C.p" mai precizeaza DNA in docuemnt.

DNA a mai cerut Senatului inscrisuri si in luna aprilie. mai exact toate inscrisurile intocmite in anii 2014 si 2015 pentru urmarirea penala, retinerea si arestarea preventiva a senatorilor in functie, inclusiv a senatorului Dan Sova.

Amintim ca Regulamentul Senatului a fost modificat la finalul lunii martie, la o saptamana dupa votul dat in plen pentru retinerea si arestarea lui Dan Sova.



populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!