DNA confirmă deschiderea dosarului Voiculescu/ANAF

DNA confirmă deschiderea dosarului Voiculescu/ANAF

Procurorii DNA s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar în legătură cu săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul și nerespectarea hotărârilor judecătorești de către funcționari din ANAF și alte instituții, precum și de către persoane condamnate.

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție s-au sesizat din oficiu cu privire la suspiciunea săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul și nerespectarea hotărârilor judecătorești, de către funcționari publici din cadrul ANAF, al altor instituții și de către persoane condamnate la pedepse privative de libertate. Acest nou dosar penal s-a constituit în condițiile în care hotărâri judecătorești definitive nu au fost executate sub aspectul recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat", se arată într-un răspuns DNA trimis marți AGERPRES.

Potrivit DNA, o adresă care conține documente referitoare la o executare silită a fost primită și înregistrată la DNA, urmând a fi luată în considerare în dosarul penal.

Surse judiciare au declarat pentru AGERPRES că procurorii efectuează cercetări, printre altele, cu privire la neexecutarea de către ANAF a hotărârii judecătorești în cazul lui Dan Voiculescu în legătură cu recuperarea prejudiciului în dosarul ICA. La dosarul deschis de DNA a fost atașată o adresă a judecătoarei Camelia Bogdan, președintele completului de la Curtea de Apel București care a dat sentința definitivă în dosarul ICA, susțin sursele.

De asemenea, anchetatorii anchetează și neexecutarea altor hotărâri definitive în cazul altor dosare.

Recent, ANAF a solicitat judecătorilor de la Curtea de Apel București lămuriri în legătură cu modul în care trebuie pusă în executare sentința privind recuperarea prejudiciului în dosarul ICA, printre care se află și sediul trustului Intact. ANAF susține că avocații familiei Voiculescu au deschis mai multe procese în civil, prin care au blocat procedura de executare silită.

Curtea de Apel București a decis, săptămâna trecută, că nu există niciun impediment pentru ca ANAF să confiște imobilele dobândite de Voiculescu prin privatizarea frauduloasă a ICA.

Pe 8 august 2014, Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv la 10 ani de închisoare cu executare pe Dan Voiculescu, iar Gheorghe Mencinicopschi, fost director general al ICA, a primit 8 ani de închisoare. De asemenea, Sorin Pantiș, fost director general executiv Grivco SA, a primit 7 ani de închisoare, iar Corneliu Popa, fost director general al ADS, a fost condamnat la 8 ani de închisoare.

Judecătorii au mai stabilit că prejudiciul în acest caz se ridică la 60 de milioane euro și au dispus confiscarea mai multor proprietăți, terenuri și imobile aparținând lui Dan Voiculescu, 'care vor trece în patrimoniul statului libere de orice sarcini'.

Este vorba, printre altele, de imobilul teren intravilan în suprafață de 29.220,03 metri pătrați situat în București, sector 1, strada Gârlei nr.1D și construcțiile aferente, precum și de alte două terenuri și construcțiile aferente acestora, în suprafață de 4.457 de mp și, respectiv, 3.000 de mp, ambele situate în București, sector 1, strada Gârlei, nr. 1B.

Judecătorii au mai decis confiscarea imobilului situat în șoseaua București — Ploiești, nr. 25 — 27, sector 1, compus din teren în suprafață de 4.184,41 mp și construcție de 3.140 mp edificată pe o suprafață construită la sol de 1.986,25 mp, care vor trece în patrimoniul statului.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri