DNA: Chiliman acuzat de abuz în serviciu și complicitate la distrugere în noul dosar

DNA: Chiliman acuzat de abuz în serviciu și complicitate la distrugere în noul dosar

Primarul suspendat al sectorului 1, Andrei Chiliman, este urmărit penal de procurorii DNA într-un nou dosar, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, și complicitate la distrugere. Chiliman s-a prezentat marți la DNA unde i s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, Andrei Chiliman, în exercitarea funcției de autoritate publică de primar, cu încălcarea atribuțiilor legale (dispoziții ale Legii administrației publice locale și Regulamentului de organizare și funcționare a Primăriei sectorului 1), a dat ajutor unei persoane interesate să distrugă, în perioada 3 aprilie — 19 decembrie 2008, prin folosirea de utilaje grele, construcțiile monument istoric, anexe ale Palatului Știrbei, situat în centrul municipiului București (Calea Victoriei).

"Concret, între construcțiile distruse se află pivnița Palatului Știrbei, împrejmuirile și remiză (aripa de nord), repertoriate ca monumente istorice, precum și toate vestigiile care se regăseau în subteran, pentru care nu s-a obținut niciun aviz sau autorizație de descărcare de sarcină arheologică. Acțiunea de demolare a pus în pericol bunul imobil Palat Știrbei (monument istoric) și vestigiile subterane care, astfel, au fost și ele distruse", susțin procurorii.

DNA precizează că ajutorul a constat în aceea că Andrei Chiliman a semnat, cunoscând că Primăria Sectorului 1 nu era autoritatea competentă și că actul încalcă dispozițiile legale, certificatul de urbanism pentru desființarea construcțiilor nr. 4901/ 142/ V/ 42155.

De asemenea, ajutorul dat pentru distrugere a constat și în aceea că a semnat, cunoscând că Primăria Sectorului 1 nu era autoritatea competentă și că actul încalcă dispozițiile legale, autorizația de desființare a construcțiilor nr. 90 /04V/2891/08.

"Documentele au fost emise în condițiile în care, din Ordinul nr. 2534/ 17.09.2007 al Ministrului Culturii și Cultelor, publicat în Monitorul Oficial nr. 671/ 01.10.2007, reiese faptul că s-a declasat din categoria imobilelor istorice de clasa A un singur imobil — clădire (la singular), nu și anexele de pe Calea Victoriei", menționează DNA.

În cauză se efectuează cercetări și față de alte persoane.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!