DNA cere pentru a doua oară ridicarea imunității lui Florian Bodog, fostul ministru PSD al Sănătății. Procurorii îl acuză de fals în acte în cazul consilierei care nu a venit niciodată la serviciu în 12 luni

DNA cere pentru a doua oară ridicarea imunității lui Florian Bodog, fostul ministru PSD al Sănătății. Procurorii îl acuză de fals în acte în cazul consilierei care nu a venit niciodată la serviciu în 12 luni

DNA cere Senatului ridicarea imunității pentru senatorul PSD Florian Bodog, fost ministru al Sănătății, acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual și fals în înscrisuri, potrivit unui comunicat de presă.

Senatul a respins în septembrie 2019 o primă cerere a DNA, dar procurorii anticorupție arată că după acel moment au apărut date privind săvârșirea de către Bodog și a altor infracțiuni, respectiv trei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, precum și a unui alt act material care intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu.

DNA susține că Bodog știa că respectiva consilieră nu venea la serviciu, și cu toate acestea a semnat foile colective de prezență. Mai mult, procurorii susțin că fostul ministru Bodog ar fi falsificat semnăturile consilierei respective pe două contracte individuale de muncă și pe o declarație pe proprie răspundere.

Comunicatul integral al DNA:

În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, senator în Parlamentul României, la data faptelor având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

– abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (12 acte materiale),

– fals intelectual, în formă continuată (12 acte materiale),

– fals în înscrisuri sub semnătură privată (trei infracțiuni).

Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoana respectivă are în vedere faptul că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că demnitarul ar fi acționat în mod direct pentru ca o persoană angajată în funcția de consilier personal să își încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu și fără să fi prestat activitățile la care era obligată prin contract; totodată, deoarece aceasta nu era prezentă fizic la locul de muncă, demnitarul ar fi semnat în locul persoanei respective o serie de acte.

Concret, în perioada februarie 2017 – ianuarie 2018, demnitarul (care în prezent nu mai ocupă funcția de ministru), deși cunoștea că persoana angajată în funcția de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu și nu a prestat activitățile la care era obligată prin contractul individual de muncă și fișa postului, ar fi atestat în mod nereal prezența acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezență și nu a luat măsuri pentru sancționarea disciplinară. Astfel, consiliera ministrului de la acea dată ar fi obținut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 75.656 lei, suma ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv.

În același context, în perioada februarie – octombrie 2017, în vederea producerii de consecințe juridice, fostul ministru ar fi falsificat semnăturile persoanei respective pe două contracte individuale de muncă și pe o declarație pe proprie răspundere.

La data de 23 septembrie 2019, Senatul a respins o cerere similară a DNA de încuviințare de începere a urmăririi penale a aceluiași demnitar.

Ulterior, au rezultat date și indicii rezonabile privind săvârșirea, de către fostul ministru, și a altor infracțiuni, respectiv trei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, precum și a unui alt act material care intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu.

Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție precum și volumele cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P. În prezent, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Precizăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 1 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.


Citește și:

populare
astăzi

1 Judecați voi diferența dintre România și Kosovo...

2 Ce a scris Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo, despre evenimentele de la București

3 Rămășițele unui OZN în formă octogonală, doborât de un avion de luptă american F-16, au fost recuperate din Lacul Huron

4 O poveste stranie, dar stranie rău de tot...

5 Navă rusească prinsă în Marea Irlandei „șurubărind” într-o zonă cu conducte de energie și cabluri submarine de internet