DNA cere o pedeapsă maximă de 12 ani de închisoare pentru Radu Mazăre în dosarul 'Polaris'

DNA cere o pedeapsă maximă de 12 ani de închisoare pentru Radu Mazăre în dosarul 'Polaris'

Un procuror de la DNA a cerut, vineri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, condamnarea fostului primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre la o pedeapsă maximă de 12 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu şi conflict de interese în dosarul "Polaris".

Instanţa supremă a finalizat judecarea acestui dosar iar la ultimul termen al procesului, desfăşurat vineri, procurorul de şedinţă a solicitat condamnarea inculpaţilor din acest dosar la pedepse spre maximul special prevăzut de textele de lege pentru infracţiunile comise.

În cazul lui Radu Mazăre, procurorul a explicat că acesta este acuzat de trei infracţiuni de luare de mită, prin faptul că a solicitat şi a primit un milion de euro de la trei firme pentru a le facilita emiterea unor documente sau acordarea unor contracte din bani publici.

Reprezentantul DNA a mai declarat că Mazăre este acuzat de o infracţiune de conflict de interese în legătură cu încheierea, de către Primăria Constanţa, a 12 contracte cu Neptun TV, precum şi de o infracţiune de abuz în serviciu, prin facilitarea încheierii contractului de salubrizare cu firma Polaris la un preţ supraevaluat.

Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA în decembrie 2015 pentru luare de mită, abuz în serviciu şi conflict de interese. Mazăre a părăsit teritoriul României în decembrie 2017 şi a anunţat că cere azil politic în Madagascar.

În acelaşi dosar, sunt judecaţi fostul deputat Eduard Martin, acţionar la compania Polaris M Holding SRL, acuzat de dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu, precum şi omul de afaceri Gabriel Strutinsky, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de complicitate la luare de mită.

Potrivit DNA, în perioada 2006 - 2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Sorin Strutinsky, a solicitat peste 2 milioane euro, din care a primit un milion de euro şi 2.472.303 lei, de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism pentru proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenţionau să le dezvolte în Constanţa.

Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanţii societăţilor respective cu o firmă controlată de Radu Mazăre atât direct, cât şi prin intermediul lui Strutinsky. Acesta din urmă a transmis solicitarea lui Mazăre către reprezentanţii societăţilor respective şi a semnat contracte fictive de publicitate între acele societăţi şi o firmă pe care el o administra.

DNA mai spune că, în perioada 2008 - 2014, Radu Mazăre, cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la firma Polaris M Holding SRL, al cărei asociat şi administrator în fapt era Eduard Martin, peste 7 milioane de euro, pentru că a asigurat acestei companii câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului.

În anul 2008, între Polaris M Holding SRL şi primăria condusă de Radu Mazăre a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani şi un act adiţional la acest contract prin care valoarea acestuia a fost majorată nejustificat cu 10 milioane de lei.

Conform DMA, şi în acest caz, mita a fost primită într-o manieră identică, prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate între Polaris M Holding şi aceeaşi firmă controlată de Mazăre şi Strutinsky. Suma totală achitată în baza acestor contracte a fost, conform calculelor expertului desemnat, de 33.987.771 lei.

DNA mai arată că, urmare a încheierii acestui contract, a fost produs Primăriei Constanţa un prejudiciu de 200.213.248 lei, iar principalul răspunzător pentru nerespectarea prevederilor legale şi crearea acestui prejudiciu a fost Radu Mazăre. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!