DNA cere interdicția inițierii procedurilor de dizolvare și lichidare a SC Carpatica Asig SA
Procurorii DNA solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție luarea, pentru o durată de 60 de zile, a măsurii preventive constând în interdicția inițierii procedurilor de dizolvare și lichidare privind SC Carpatica Asig SA, sau, după caz, suspendarea procedurilor în situația în care acestea au fost deja inițiate.
Solicitarea a fost făcută în contextul în care SC Carpatica a fost trimisă în judecată pe 25 aprilie 2014, ca persoană juridică, pentru infracțiuni de cumpărare de influență și dare de mită, după finalizarea unei anchete complexe, potrivit unui comunicat al DNA transmis marți AGERPRES.
"Cererea procurorilor (...) a fost formulată pentru următoarele motive: prin sentința penală (...) din 08.03.2016 a Curții de Apel București s-a dispus condamnarea inculpatei SC Carpatica Asig SA la plata unei amenzi penale de 600.000 lei, precum și difuzarea hotărârii de condamnare în mass media. Împotriva sentinței menționate, inculpata a declarat apel, cauza aflându-se în prezent pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție", se precizează în comunicat.
În aceste condiții, la data de 27 iulie 2016, Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis, între altele, declanșarea procedurii de faliment și lichidarea societății Carpatica Asig SA prin procedura obișnuită de insolvență. ASF a hotărât, totodată, emiterea solicitării pentru deschiderea procedurii falimentului Carpatica Asig, urmând să fie sesizat judecătorul sindic din cadrul tribunalului competent, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial pe data de 2 august.
"În cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorii arată că situația apărută în urma deciziei luate de ASF creează riscul lichidării și radierii în termen scurt a inculpatei persoană juridică, astfel încât să aceasta nu mai poată fi trasă la răspundere penală. Prin urmare, consideră că măsura solicitată este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal", se mai arată în comunicatul DNA.
Omul de afaceri Ilie Carabulea a fost condamnat în primă instanță de Curtea de Apel București la șase ani și șase luni închisoare cu executare pentru săvârșirea unor fapte de corupție în dosarul ASF — Carpatica. Alți opt inculpați, majoritatea din cadrul ASF sau societății Carpatica Asig, au primit pedepse cu executare sau cu suspendare.
În același dosar au fost achitați fostul președinte ASF Dan Radu Rușanu, fostul vicepreședinte al ASF Corneliu Moldoveanu și avocatul Dan Odobescu.
În plus, SC Carpatiga Asig trebuie să plătească o amendă penală de 600.000 de lei pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și dare de mită în formă continuată, această societate fiind obligată să publice hotărârea de condamnare în presa scrisă sau audiovizuală, pe parcursul a 10 apariții.
Inculpații din dosar au fost trimiși în judecată de DNA în aprilie 2014, pentru săvârșirea unor fapte de corupție. Potrivit DNA, în 2012, Carpatica Asig, companie specializată în emiterea de polițe de asigurări, în ponderea cărora cel mai mare procent îl aveau asigurările tip RCA, avea o situație financiară precară și necesita o infuzie de capital de circa 11.000.000 euro.
Începând cu mai 2013, Ilie Carabulea, împreună cu Mustățea și Mîrzac, au constituit un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii unor infracțiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asig.
Ilie Carabulea (persoana care deține indirect și controlează societatea de asigurări) l-a promovat, susținut și cointeresat financiar, în mod constant, pe fostul director Marian Mîrzac pentru a fi ales în conducerea ASF.
Astfel, în schimbul oferirii unui autoturism Audi A8 la un preț subevaluat și altor foloase necuvenite, Marian Mîrzac a influențat funcționari cu funcții de conducere ori de execuție în ASF, pentru a asigura protecție societății de asigurări Carpatica Asig, arătau procurorii.
De asemenea, în iunie 2013, Marian Mîrzac a intervenit pe lângă Laura Chițoiu, pentru ca aceasta să promoveze, cu celeritate și cu nerespectarea condițiilor legale, autorizarea ocupării, de către Ina Crudu, a funcției de director general al Carpatica Asig.
Procurorii mai susțineau că, în perioada 11-17 decembrie 2013, Dan Radu Rușanu a exercitat presiuni, în calitate de președinte al ASF, asupra mai multor societăți de asigurări, urmărind și reușind impunerea lui Radu Mustățea, membru al CA Carpatica Asig, la conducerea BAAR, asociație care administrează fondul la care contribuie toate societățile de asigurări din România, autorizate să practice asigurări de răspundere civilă auto obligatorii și mandatate să elibereze documente de asigurare de răspunde civilă auto Carte verde.
AGERPRES