DNA cere închisoare cu executare pentru Ludovic Orban; sentința - pe 31 ianuarie
Un procuror DNA a cerut luni judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție condamnarea fostului deputat Ludovic Orban la închisoare cu executarea pedepsei, în dosarul în care acesta este acuzat că i-a cerut bani omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului 2016.
La ultimul termen al procesului, desfășurat luni, procurorul de ședință a solicitat magistraților ca lui Orban să i se aplice o pedeapsă cu executare, orientată spre mediu, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite.
Procurorul a arătat că Orban a acționat cu intenție directă și și-a folosit influența politică pentru a obține bani în campania electorală.
"Contribuțiile pentru campania electorală se depun în conturile special deschise cu acest scop, însă inculpatul nu a respectat termenii legali. Inculpatul a precizat că este în politică din anii '90, iar din 1993 a avut funcții de conducere în cadrul partidului, deci nu poate susține că nu cunoștea prevederile legale. Pentru finanțarea în cadrul televiziunilor, suma totală era de 60.000 de lei. Solicitarea inculpatului pentru i se acorda suma de 50.000 euro pentru a se promova în timpul campaniei la două posturi de televiziune a fost făcută prin prisma poziției politice", a spus procurorul.
De cealaltă parte, Ludovic Orban a declarat în sala de judecată că nu a săvârșit infracțiunea de care este acuzat și a solicitat să fie achitat.
"Afirm din capul locului că nu am săvârșit această infracțiune. Nu am pus nicio presiune asupra sa, nu mi-am folosit funcția de vicepreședinte al PNL. Între noi nu exista un raport ierarhic. În fața instanței, Urdăreanu a arătat că nu a fost o cerere, ci o prezentare a unei utilități publice. Am vorbit de pe poziția oamenilor care se știu de 10 ani și de pe poziția de candidat la Primăria Capitalei. Am recunoscut că, în momentul în care i-am pus întrebarea: 'te gândești dacă poți să-mi dai și mie un șut un fund', la finalul discuției a zis că discutăm peste o săptămână. Ne-am văzut peste trei săptămâni. Nu a fost inițiativa mea să ne vedem. Avea informație și expertiză pentru Primăria Capitalei. Nu am ajuns la discuția despre bani din inițiativa mea. El a adus în discuție banii. Nu înțeleg de unde Urdăreanu și Parchetul au scos 50.000 de euro. Poate m-am gândit la 50 de milioane de euro. El m-a întrebat dacă îi vreau cash. Nicăieri în stenograme nu rezultă că eu aș fi avut intenția să beneficiez de acești bani ilegal. DNA a încercat să spună că banii erau pentru domnul Gușă și domnul Oancea. Cei doi au dat declarații la solicitarea DNA, nu a mea. În acea perioadă, am discutat și cu alți reprezentanți ai mass-media. Era vorba de oferta de publicitate pentru site-ul B1 TV. Vă spun cu mâna pe Biblie că nu am vrut niciun moment să beneficiez de o finanțare ilegală. Vă cer să-mi faceți dreptate, să restabiliți adevărul și să constatați că sunt nevinovat", a spus Orban la proces.
Judecătorii au anunțat că vor da sentința pe data de 31 ianuarie.
Ludovic Orban a fost trimis în judecată de DNA în luna mai 2016, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite.
Potrivit DNA, la data de 1 martie 2016, Orban l-a contactat pe omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului 2016, în care acesta fusese nominalizat de PNL să candideze la funcția de primar al municipiului București.
Astfel, în martie 2016, Urdăreanu s-a întâlnit cu Orban la domiciliul celui dintâi, ocazie cu care fostul deputat i-a comunicat că are nevoie de 50.000 de euro în numerar, pentru a-i folosi în vederea promovării imaginii sale ca și candidat la Primăria Capitalei, iar banii erau ceruți în numerar "tocmai fiindcă erau... pentru posturi TV".
"Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri că el pretinde puțin că nu mai e cum era pe vremuri. (...) Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri să se gândească dacă poate să dea banii: 'te gândești dacă poți sau îmi dai un șut în fund'. Ludovic Orban i-a spus că nu vrea nimic de la partid", se arată în rechizitoriul DNA.
Pe 20 martie 2016, cu ocazia unei noi întrevederi, Orban i-a pretins lui Urdăreanu suma de 50.000 euro în numerar, arătând că are un buget de campanie limitat și că dorește "să aibă canale deschise' pe anumite posturi de televiziune, au susținut procurorii.
AGERPRES