DNA cere în instanță control judiciar pentru Mihai Necolaiciuc
DNA a solicitat magistraților de la Judecătoria Sectorului 1 luarea măsurii controlului judiciar față de fostul director al CFR Mihai Necolaiciuc, după ce acesta a fost eliberat condiționat, însă mai are pe rol un dosar penal. În cererea DNA se arată că, pe 2 iunie 2015, Mihai Necolaiciuc a fost condamnat la 10 ani închisoare într-un dosar de abuz în serviciu, însă decizia nu este definitivă, iar el nu are impusă nicio măsură preventivă.
Potrivit DNA, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, față de Necolaiciuc s-a dispus măsura arestării preventive în lipsă, după ce acesta a fugit în SUA.
De asemenea, instanțele au emis mandate de arestare națională, europeană, respectiv mandat de urmărire internațională.
După ce Mihai Necolaiciuc a fost extrădat în România, Judecătoria Sectorului 1 a menținut controlul judiciar față de acesta la fiecare termen, însă, la data de 7 aprilie 2015, Tribunalul București a dispus revocarea acestei măsuri, având în vedere ca acesta se afla în penitenciar, unde executa o pedeapsă de 4 ani și 6 luni primită în alt dosar.
"La adoptarea acestei soluții, instanța a avut în vedere, în exclusivitate, împrejurarea că inculpatul este arestat în altă cauză și că această măsură asigură pe deplin atât buna desfășurare a procesului penal în cauza de față și, totodată, împiedică o sustragere a inculpatului de la judecată și, în plus, previne săvârșirea unei alte infracțiuni. Astfel, măsura controlului judiciar apare ca inutilă atât timp cât inculpatul se afla sub o supraveghere strictă și permanentă a agenților de penitenciar, supraveghere care este superioară oricărei alte supravegheri a organelor de poliție care ar fi executată cât timp inculpatul s-ar afla în stare de libertate. Pe de altă parte, mai reține instanța care a dispus revocarea controlului judiciar, măsura nici nu poate fi executată, iar obligațiile impuse nici nu ar putea fi îndeplinite de către inculpat, atât timp cât acesta se afla deja într-o supraveghere strictă și permanentă", se arată în cererea procurorilor.
DNA mai arată că, în condițiile în care Necolaiciuc a fost eliberat condiționat pe 17 iulie, se impune luarea față de acesta a măsurii controlului judiciar, întrucât judecarea apelului în dosarul în care a primit 10 ani închisoare nu se va putea realiza în mod eficient.
Pe 3 iunie, fostul director al CFR Mihai Necolaiciuc a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 1 la zece ani închisoare pentru abuz în serviciu și utilizare a creditelor în alte scopuri, care au produs un prejudiciu de peste 18 milioane euro. Decizia nu este definitivă și a fost atacată cu apel de DNA.
El mai are la activ o condamnare definitivă de 4 ani și șase luni închisoare, dată în octombrie 2014 de Curtea de Apel București, pentru săvârșirea infracțiunii de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice.
În acest al doilea dosar, Necolaiciuc a fost eliberat condiționat pe 17 iulie, după nouă luni de detenție, deoarece din pedeapsă i s-a scăzut perioada petrecută în arest preventiv, respectiv iunie 2009 — octombrie 2011. AGERPRES