DNA cere câte şapte ani de închisoare pentru deputatul Mircea Drăghici şi Constantin Nicolescu
Un procuror de la DNA a cerut, joi, magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie condamnarea fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş Constantin Nicolescu şi a deputatului PSD Mircea Drăghici la câte şapte ani de închisoare cu executare într-un dosar de abuz în serviciu legat de contracte de consultanţă.
La termenul de joi al procesului, procurorul de şedinţă a solicitat judecătorilor condamnarea lui Constantin Nicolescu şi a lui Mircea Drăghici la câte şapte ani de închisoare, dar şi aplicarea unui spor de pedeapsă de doi ani, deoarece aceştia nu şi-au recunoscut fapta.
În plus, procurorul a mai cerut confiscarea de la cei doi a sumei de 430.000 lei, dar şi interzicerea ocupării unor funcţii publice după executarea pedepsei.
Având în vedere că în dosar sunt judecate foarte multe persoane, respectiv 38 de primari şi viceprimari din judeţul Argeş, judecătorii au decis ca dezbaterile şi ultimul cuvânt al inculpaţilor să se desfăşoare pe data de 17 aprilie.
Constantin Nicolescu a fost trimis în judecată de DNA Piteşti în noiembrie 2015, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire a influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat, ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite; abuz în serviciu (34 acte materiale) şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu (10 infracţiuni, din care trei în formă continuată).
Deputatul PSD Mircea Drăghici, secretar al Camerei Deputaţilor, este acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi complicitate morală mijlocită (în forma complicităţii la instigare) la infracţiunea de abuz în serviciu.
În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată 38 de inculpaţi, care la data faptelor erau primari şi viceprimari de comune în judeţul Argeş, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dar şi Iulian Cioflanu, director executiv al Agenţiei de Implementare a Proiectelor Argeş.
Totodată, în dosar mai sunt judecate două reprezentante ale SC European Project Consulting SRL din Bucureşti, Onela Carmen Oană şi Aida Petronela Catană.
Potrivit DNA, faptele au fost săvârşite în legătură cu încheierea unor contracte de consultanţă între administraţiile locale şi o firmă la care ar fi avut interese deputatul Mircea Drăghici.
"În contextul în care, la nivel naţional, regional, judeţean s-au elaborat Planul Naţional de Dezvoltare Rurală, Planul de Dezvoltare a Regiunii Sud-Muntenia, respectiv Programul Operaţional Multianual al judeţului Argeş şi era necesar ca şi autorităţile locale să îşi planifice şi să îşi stabilească obiectivele de dezvoltare a comunităţii locale pentru perioada 2007-2013, inculpatul Nicolescu Constantin, în baza înţelegerii cu inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe, a identificat şi pus în aplicare un mecanism fraudulos prin care au fost încheiate contracte de servicii de consultanţă şi elaborare strategii de dezvoltare locală de autorităţile publice locale cu o anumită entitate - SC European Project Consulting SRL Bucureşti - în care era interesat inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite pentru entitatea respectivă şi pentru acesta din urmă, cu consecinţa producerii unui prejudiciu în bugetul unităţilor administrativ teritoriale", susţine DNA.
Acest lucru a fost posibil, consideră procurorii, prin îndeplinirea necorespunzătoare de către Nicolescu a atribuţiilor de serviciu derivate din funcţia de preşedinte al CJ Argeş sau prin determinarea inculpaţilor, primari ai unor comune, să-şi îndeplinească necorespunzător atribuţiile de serviciu cu privire la alocarea fondurilor şi la achiziţiile de servicii realizate de autoritatea publică locală.
Procurorii au mai reţinut şi faptul că, în contextul încheierii şi derulării în condiţii frauduloase a contractelor de prestări servicii de către SC European Project Consulting SRL Bucureşti cu instituţii şi autorităţi publice din judeţul Argeş, Mircea Drăghici a înfiinţat SC European Project Consulting Management SRL Piteşti, astfel încât să fie obţinute foloase materiale "în mod facil şi necuvenit", între cele două societăţi fiind încheiat în acest scop un contract având ca obiect furnizarea consultanţei.
În cazul lui Constantin Nicolescu se adaugă şi acuzaţia că a încercat, în cursul anului 2009, să influenţeze numirea unui magistrat într-o funcţie de conducere.
"În cursul lunii iunie 2009, în contextul derulării procedurilor de desfăşurare a unui concurs de ocupare a unor funcţii de conducere la nivelul instanţelor, inculpatul Nicolescu Constantin (...) şi-a folosit influenţa şi autoritatea conferite de funcţiile publice şi politice deţinute, în scopul de a ajuta un magistrat să ocupe o funcţie de conducere într-o instanţă, pe alte criterii decât cele ale competenţei profesionale. În cele din urmă, candidatul susţinut de inculpat nu a obţinut nota necesară pentru ocuparea funcţiei respective", mai spun procurorii.
În februarie 2015, Constantin Nicolescu a fost condamnat la 7 ani şi 8 luni de închisoare într-un alt dosar legat de fraude cu fonduri europene, însă el a fost eliberat condiţionat în mai 2017. AGERPRES