DNA: Cercetări extinse în dosarul prodecanului Facultății de Drept din Iași; 5 percheziții în universitate
Procurorii DNA au extins cercetările în dosarul lui Dan Drugă, prodecan al Facultății de Drept de la Universitatea ''Petre Andrei'' din Iași, și efectuează joi percheziții în 5 locații - toate situate într-o instituție publică.
"În dosarul (...) referitor la suspiciuni de fapte de corupție săvârșite de un prodecan al Facultății de Drept din cadrul Universității 'Petre Andrei' din Iași, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Iași au extins cercetările și cu privire la suspiciuni legate de săvârșirea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului și fals. În cursul zilei de 9 iunie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații — toate situate în cadrul unei instituții publice", se arată într-un comunicat al DNA transmis AGERPRES.
Potrivit unor surse judiciare, perchezițiile au loc în universitate.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcției de Operațiuni Speciale și din partea Direcției Generale Anticorupție.
În 7 iunie, DNA a anunțat că procurorii l-au reținut pentru 24 ore pe Dan-Florin Drugă, avocat în Baroul Iași și prodecan al Facultății de Drept de la Universitatea ''Petre Andrei'' din Iași, pentru luare de mită, după ce a pretins bani, prin intermediar, de la un student, în vederea înscrierii în anul al III-lea, deși acesta nu susținuse în fapt examenele aferente.
În dosar a fost reținut și Dan Melinte, pentru complicitate.
Potrivit DNA, în perioada decembrie 2015 — 3 iunie 2016, Dan Drugă, în calitate de prodecan al Facultății de Drept din cadrul Universității ''Petre Andrei'' din Iași și titular de curs la disciplinele Teoria Generală a Dreptului și Drept Penal, prin intermediul lui Melinte, a pretins de la un student suma de 18.900 lei în vederea înscrierii în anul al III-lea de studii, la unitatea de învățământ respectivă.
"Înscrierea studentului urma să se realizeze în condițiile în care acesta din urmă nu a susținut în fapt examenele aferente anilor anteriori de studii, nu s-a prezentat la cursurile obligatorii și nu a achitat taxele de școlarizare la termenele prevăzute în Regulamentul Universității 'Petre Andrei' din Iași. În acest context, la 6 iunie, Dan Drugă a primit cu titlu de mită de la studentul respectiv suma de 19.000 lei din care, pentru 'ajutorul' acordat, a remis ulterior lui Dan Melinte 3.500 lei. În împrejurarea în care inculpații au primit suma de bani de la student, procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante", precizează DNA.
Ulterior reținerii, Dan Drugă a demisionat din funcția de profesor și prodecan al Facultății de Drept din cadrul Universității ''Petre Andrei'' din Iași.
AGERPRES