DNA blochează INSOLVENȚA firmelor lui Ghiță!

DNA blochează INSOLVENȚA firmelor lui Ghiță!

Procurorii DNA Ploiesti au solicitat Tribunalului Prahova sa ia, pentru 60 de zile, o masura preventiva vizand interdictia initierii procedurilor de dizolvare sau lichidare a firmelor Asesoft International S.A. si Teamnet International S.A., controlate de Sebastian Ghita, sau, dupa caz, suspendarea procedurilor de dizolvare si lichidare initiate, in situatia in care, la data judecarii cererii, procedurile au fost deja initiate. DNA aminteste ca, prin sentintele pronuntate de Tribunalul Prahova - Sectia a II-a Civila de Contencios Administrativ si Fiscal, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolventei fata de debitoarele S.C. Asesoft International S.A. si S.C. Teamnet International S.A.

Comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești au solicitat Tribunalului Prahova luarea, pentru o durată de 60 de zile, a măsurii preventive constând în interdicția inițierii procedurilor de dizolvare sau lichidare privind S.C. ASESOFT INTERNATIONAL S.A. și S.C. TEAMNET INTERNATIONAL S.A., sau, după caz, suspendarea procedurilor de dizolvare și lichidare inițiate, în situația în care, la data judecării prezentei cereri, acestea proceduri au fost deja inițiate.

Anterior, la data de 29 martie 2017, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatelor persoane juridice S.C. Asesoft International S.A și S.C. Teamnet International S.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la trafic de influență în formă continuată,
- spălare a banilor în formă continuată.

De asemenea, în cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului, asupra bunurilor imobile aparținând inculpatelor S.C. Asesoft International S.A. și S.C. Teamnet International S.A. până la concurența sumelor de 13.299.972 lei respectiv 23.195.578,2 lei.

Cererea procurorilor adresată Tribunalului Prahova a fost formulată pentru următoarele motive:
Prin sentințele pronunțate de Tribunalul Prahova - Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoarele S.C. Asesoft International S.A. și S.C. Teamnet International S.A..
Până la acest moment nu a fost inițiată procedura falimentului și dizolvare a celor două persoane juridice.

În cererea adresată Tribunalului Prahova, procurorii arată că măsura propusă are caracter urgent și se raportează strict la considerentul bunei desfășurări a procesului penal (prin asigurarea existenței pe mai departe a celor două persoane juridice, a prezenței lor la termenele de judecată și a activului patrimonial necesar pentru plata sancțiunii și a sumelor confiscate în cazul în care se va pronunța o hotărâre de condamnare definitivă).


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…