DNA: Bărbat judecat pentru trafic de influenţă; ar fi promis că intervine la conducerea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti
Un bărbat a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie după ce ar fi cerut de la administratorul unei firme peste 21.000 de euro pentru a interveni pe lângă conducerea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, astfel încât plăţile ce trebuiau încasate de societate să fie făcute înainte de scadenţă şi fără întârzieri.
Potrivit unui comunicat al DNA, transmis, luni, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui bărbat, pentru trafic de influenţă.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în cursul lunii decembrie 2021, persoana ar fi pretins de la administratorul unei societăţi comerciale un comision cuprins între 7 şi 15% (aproximativ 107.047 lei - echivalentul a 21.625 euro) din suma pe care societatea o avea de încasat de la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti SA, promiţând că, în schimb, îşi va exercita presupusa influenţă asupra conducerii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti SA, astfel încât plăţile să fie făcute înainte de scadenţă şi fără întârzieri.
"La data de 12 ianuarie, inculpatul a primit o parte din suma pretinsă, respectiv 9.000 de euro, împrejurare în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante", menţionează anchetatorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti. AGERPRES