DNA anunță PREJUDICIUL și ACUZAȚII din Dosarul Microsoft 2! Florică, pus sub CONTROL JUDICIAR!

DNA anunță PREJUDICIUL și ACUZAȚII din Dosarul Microsoft 2! Florică, pus sub CONTROL JUDICIAR!

Omul de afaceri Claudiu Florică și foștii directori Microsoft România Silviu Hotăran și Ovidiu Artopolescu au fost puși sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul calculat în acest dosar este de 66 de milioane de dolari. Cei trei, împreună cu fostul ministru Alexandru Athanasiu, au fost audiați astăzi de procurori.

Comunicatul DNA:

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 1342/VIII/3 din 26 septembrie 2014, privind la încheierea, în condiții nelegale, a unui contract comercial de închiriere licențe IT, extins ulterior pentru produse educaționale, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii au extins cercetările și au identificat date și probe din care reiese suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

La data de 15.04.2004 a fost încheiat un contract comercial de închiriere de licențe IT Microsoft. Prin acest contract, compania Microsoft dorea să ofere Guvernului un acord special pentru obținerea de licențe pentru produsele Microsoft, la prețuri speciale guvernamentale.

În realitate, discountul de 47% acordat de compania Microsoft în considerarea Guvernului României ar fi fost deturnat și, implicit, banii au fost îndreptați către plata unor comisioane către persoanele implicate.

Contractul comercial de licențe IT s-a încheiat la un preț dublu față de prețul real solicitat de compania Microsoft, cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, fără vreo fundamentare a necesarului, invocându-se în mod nereal calitatea firmei Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pe teritoriul României al licențelor IT Microsoft. Aceasta, în condițiile în care, la acea dată, existau cinci distribuitori.

Concret, compania Microsoft a facturat către Fujitsu Siemens Computers suma de 25.791.138 USD (prețul licențelor cu discount), iar Fujitsu Siemens Computers a refacturat către Guvernul României suma de 54.567.465 USD.

Prejudiciul care urmează a fi reținut în cadrul contractului comercial de închiriere de licențe este în sumă de 28.776.327 USD.

Ulterior, la data de 3 noiembrie 2004, contractul cadru guvernamental a fost extins, cu privire la închirierea de produse educaționale. Extinderea s-a realizat, de asemenea, cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, având în vedere că obiectul contractului cadru viza licențele pentru administrația publică, Fujitsu Siemens Computers nu era distribuitor de produse educaționale, iar de discountul acordat de firma Microsoft în considerarea Guvernului României au beneficiat firmele private.

De asemenea, nu a existat o analiză proprie a necesarului de licențe Microsoft pentru produsele educaționale, și nici a prețului, dat fiind că în cadrul programului privind Sistemul Educațional Informatizat existau astfel de licențe pentru toate calculatoarele din instituțiile și unitățile de învățământ de stat, existând o suprapunere între licențele existente cu cele ce urmau să se achiziționeze.

Prejudiciul care urmează a fi reținut îl reprezintă întreaga sumă plătită, adică 19.370.500 USD, deoarece licențele achiziționate se suprapuneau cu cele existente deja în cadrul programului SEI.

Începând cu anul 2006, a crescut numărul de calculatoare la nivelul administrației publice centrale care foloseau copii adiționale ale produselor comandate în prealabil (în anul 2004). Prin urmare au fost încheiate, în anul 2008, două acte adiționale pentru achiziționarea numărului suplimentar de licențe (39.385 de licențe necesare utilizării produselor software Microsoft). Prețul acestor licențe a fost cel stabilit în contractul cadru din 15.04.2004, încheiat între Guvernul României și compania Microsoft, prin Fujitsu Siemens Computers.

Deși actele adiționale au fost aprobate în cursul anului 2008, persoanele care au contribuit la producerea acestui prejudiciu sunt, funcționari publici cu sprijinul reprezentantului Fujitsu Siemens Computers, Florică Claudiu Ionuț, precum și al reprezentanților Microsoft România - Hotăran Silviu și Artopolescu Ovidiu Petrișor, deoarece extinderea pentru cantitatea de 39.385 de licențe s-a realizat conform Contractului comercial de închiriere licențe din 15.04.2004, la prețurile stabilite în acesta.

Prin urmare, prejudiciul total cauzat bugetului de stat ca urmare a încheierii și derulării contractului cadru comercial de închiriere licențe IT din data de 15.04.2004 și a actelor adiționale încheiate în noiembrie 2004 și în anul 2008, se ridică la suma totală de 66.965.343 USD, compus din:

- 28.776.327 USD - prejudiciul cauzat ca urmare a încheierii contractului comercial de închiriere de licențe 15.04.2004 ( reprezintă diferența dintre suma plătită de Guvernul României și suma plătită de Fujitsu Siemens Computers companiei Microsoft).

- 19.370.500 USD- prejudiciul cauzat ca urmare a încheierii Actului adițional nr.1 la contractul comercial de închiriere de licențe și care reprezintă întreaga sumă plătită, adică 19.370.500 USD, deoarece nu era necesară extinderea contractului la licențele educaționale.

- 18.818.516 USD - prejudiciul cauzat ca urmare a încheierii Actului adițional nr.2/3 la contractul comercial de închiriere de licențe și care reprezintă diferența dintre suma plătită de Guvernul României și suma plătită de Fujitsu Siemens Computers companiei Microsoft.

Claudiu Florică și doi foști directori Microsoft România, sub control judiciar

Cu referire la aspectele menționate, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 21 noiembrie 2016, față de următorii inculpați:

HOTĂRAN SILVIU și ARTOPOLESCU OVIDIU PETRIȘOR, reprezentanți ai Microsoft România
FLORICĂ CLAUDIU IONUȚ, reprezentant al Fujitsu Siemens Computers GmbH, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe ce conturează următoarea stare de fapt:

Deși Fujitsu Siemens Computers GmbH Austria nu avea calitatea de unic distribuitor al produselor Microsoft pe teritoriul României, fapt cunoscut cu certitudine de Florică Ionuț Claudiu, Hotăran Silviu și Artopolescu Ovidiu Petrișor, pentru a crea această aparență și a ajuta demnitarii/funcționarii implicați în inițierea și susținerea hotărârilor de guvern prin care s-a aprobat încheierea atât a contractului cadru de licențiere Microsoft cât și a actelor adiționale la acestea, să justifice în mod nelegal achiziția licențelor din sursă unică, au semnat oferte comune/adrese din care să rezulte că derularea contractului comercial se va realiza doar prin Fujitsu Siemens Computers GmbH Austria.

Concret, în calitate de reprezentant al Fujitsu Siemens Computers GmbH, inculpatul Florică Claudiu Ionuț, pentru a crea aparența că firma respectivă este unic distribuitor al produselor Microsoft și pentru a se evita organizarea unei licitații publice, a semnat ofertele comune Fujitsu Siemens Computers – Microsoft România din data de 02.10.2003, respectiv 12.03.2004. Cele două oferte au fost semnate atât de Hotăran Silviu (cea din data de 02.10.2003) cât și de Artopolescu Ovidiu Petrișor (cea din data de 12.03.2004), în calitate de reprezentanți ai Microsoft România. Cele două oferte conțineau prețuri cu mult supraevaluate față de sumele cu discount pe care le cerea în realitate compania Microsoft.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații Florică Claudiu Ionuț, Hotăran Silviu și Artopolescu Ovidiu Petrișor trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați,
d) să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare,
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
f) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpaților Florică Claudiu Ionuț, Hotăran Silviu și Artopolescu Ovidiu Petrișor li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Dosarul “Microsoft 2” este desprins din cauza în care, în 3 septembrie, au fost condamnaţi definitiv fostul primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan la şase ani de închisoare, fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu la trei ani, pe Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru la doi ani şi patru luni de închisoare cu executare.

Potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit nouă milioane de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, atunci ministru al Dezvoltării Regionale şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Claudiu Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor.  

În dosarul “Microsoft 2” sunt cercetate mai multe persoane, printre care şi foştii miniştri Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Şerban Mihăilescu, Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Daniel Funeriu şi Adriana Ţicău, aceştia fiind suspectaţi de abuz în serviciu legate de aprobarea unor proiecte pentru licenţe Microsoft.

În septembrie 2014, DNA a cerut avize pentru urmărirea penală a celor foştilor miniştri. Preşedintele a avizat, în 3 octombrie 2014, cererea DNA pentru foştii miniştri Adriana Ţicău, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Daniel Funeriu. Camera Deputaţilor a aprobat, în 13 octombrie 2014, cererea de începere a urmăririi penale a lui Valerian Vreme. În 19 noiembrie 2014, Plenul Senatului a avizat începerea urmării penale în cazul Ecaterinei Andronescu şi a lui Şerban Mihăilescu.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”