DNA: Alin Simota, trimis în judecată pentru complicitate la obţinerea pe nedrept de fonduri europene

DNA: Alin Simota, trimis în judecată pentru complicitate la obţinerea pe nedrept de fonduri europene

Omul de afaceri Alin Simota a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de complicitate la obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis luni AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba-Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a Nataliei Mariana Paduraru, administrator de drept, şi a lui Alin Simota, administrator de fapt ai unei societăţi comerciale, pentru complicitate la comiterea infracţiunii de folosire de documente false care a avut ca urmare obţinerea pe nedrept de fonduri europene în forma participaţiei improprii.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis pe masa judecătorilor că, în cursul anului 2009, între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, în calitate de autoritate de management, şi Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara, în calitate de beneficiar, a fost încheiat un contract având ca obiect acordarea unei finanţări nerambursabile pentru implementarea proiectului intitulat "Ambulatoriu integrat din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva - modernizarea şi echiparea cu aparatură de specialitate".

Potrivit anchetatorilor, pentru realizarea lucrărilor, CJ Hunedoara a organizat, în cursul aceluiaşi an, o licitaţie publică pentru atribuirea contractului de executare a lucrărilor şi de furnizare a produselor respective, fiind declarată câştigătoare societatea administrată de Natalia Mariana Panduru şi Alin Simota.

"Pentru a crea aparenţa că societatea pe care o administrau îndeplinea condiţiile prevăzute de lege, cei doi inculpaţi au ataşat la dosarul de participare la licitaţie mai multe documente false din care rezulta că aceasta nu figura cu datorii la bugetul de stat, aspect contrar situaţiei de fapt rezultată din documentele reale eliberate de autorităţile competente", se precizează în comunicat.

Potrivit procurorilor, dosarul licitaţiei conţinând documentele falsificate ar fi fost depus de beneficiar la autoritatea contractantă, iar ca urmare a acestor demersuri, în cadrul proiectului, ar fi fost decontată suma de 2.625.998 lei (inclusiv TVA) aferentă lucrărilor executate de societatea administrată de cei doi inculpaţi.

DNA informează Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 2.582.629 lei, la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată până la data restituirii.

Totodată, arată sursa menţionată, în cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil ce aparţine lui Alin Simota.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Hunedoara cu propunere de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”