DNA a susținut că există riscul falsificării sau ascunderii de documente în dosarul Apa Nova (motivare instanță)

DNA a susținut că există riscul falsificării sau ascunderii de documente în dosarul Apa Nova (motivare instanță)

Procurorii DNA au susținut în instanță că există riscul falsificării sau ascunderii unor documente din dosarul Apa Nova, potrivit motivării hotărârii prin care Curtea de Apel Ploiești a menținut măsura controlului judiciar în cazul inculpaților Costin Berevoianu, Vlad Moisescu și Ovidiu Semenescu.

Reprezentantul DNA a afirmat în fața instanței că există "pericolul de a fi plăsmuite documente care să fie prezentate drept justificare pentru plățile efectuate și care să confere un caracter de legalitate acestora", în condițiile în care respectivele documente nu au existat la momentul descinderii și ridicării de înscrisuri de la sediul societăților Apa Nova și Veolia Apă Servicii.

"Mai mult, probele au relevat posibilitatea ascunderii unor documente în baza cărora au fost efectuate plăți presupus nelegale", a mai susținut reprezentantul DNA.

Instanța a apreciat însă că nu există riscul ca inculpații să influențeze ancheta prin distrugerea sau falsificarea unor documente.

"În ceea ce privește înscrisurile, rezultă din probatoriile administrate până în prezent că acestea au fost ridicate de la domiciliile inculpaților și cele două societăți comerciale implicate, cu ocazia perchezițiilor domiciliare, efectuate cu autorizarea judecătorului de drepturi și libertăți, și prin urmare nu există riscul distrugerii acestora, fiind în posesia și la dispoziția organelor de urmărire penală", se arată în motivare.

De asemenea, instanța a considerat că nici riscul plăsmuirii unor documente nu mai este actual, pe motiv că probele pe care se bazau suspiciunile procurorilor, respectiv o discuție interceptată la data de 26 august 2015 și declarația unui martor, se referă la momente anterioare celei de-a doua descinderi a organelor de anchetă.

"În plus, se constată că niciunul dintre inculpați nu deține o funcție în cadrul vreuneia dintre societățile menționate implicate, așa încât riscul este unul prezumat iar nu dovedit", se mai menționează în motivare.

Curtea de Apel Ploiești a respins pe 30 septembrie, ca nefondată contestația formulată de procurorii DNA față de decizia Tribunalului Prahova care a respins propunerea de arestare a celor trei inculpați, plasându-i sub control judiciar.

Ovidiu Semenescu, administrator al unor firme, este acuzat de trafic de influență (2 infracțiuni) și cumpărare de influență (2 infracțiuni), iar fostul trezorier PNL Vlad Moisescu și Costin Berevoianu, consilier personal al primarului Sorin Oprescu în perioada 2008 — 2015, sunt acuzați de trafic de influență.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2008 — 2015, cei trei și-au traficat influența pe care o aveau la reprezentanții unor instituții publice din România (în principal la Primăria Generală, Consiliul General al Municipiului București, Primăria și Consiliul Local ale Sectorului 1 București) în beneficiul agenților economici care fac parte dintr-un grup de firme străin, obținând în schimb de la reprezentanții acestora sume importante de bani. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri