DNA a REȚINUT un ZIARIST! Flagrant pentru ȘANTAJ!
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureş au dispus începerea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 11 aprilie 2016, a suspectului
TĂNASĂ JULIEN, jurnalist, cu privire la săvârşirea infracţiunii de șantaj.
În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul lunii martie 2016, unui viitor candidat la primăria unei comune din județul Mureș (denunțător în cauză), i s-a propus printr-un intermediar, ajutorul unui jurnalist pentru a câștiga alegerile locale din anul în curs, lucru cu care viitorul candidat a fost de acord.
Astfel, la data de 24 martie 2016, într-un restaurant din Luduș, denunțătorul s-a întâlnit cu suspectul Tănasă Julien pe care l-a recunoscut ca fiind același jurnalist care, în urmă cu 4 ani, l-a denigrat în publicaţia sa, avantajându-l şi favorizându-l pe contracandidat să câştige acele alegeri. Suspectul i-a dat de înţeles că, pentru ajutorul dat atunci contracandidatului ar fi primit bani, însă nu a precizat ce sumă primise de la persoana respectivă.
În același context, pentru a-i face acelaşi serviciu,suspectul Tănasă Julien i-a cerut denunțătorului suma totală de 3.500 euro, asigurându-l totodată că va câştiga fără dubiu alegerile cu ajutorul acţiunilor sale pe care le va îndrepta împotriva celui pe care-l ajutase să devină primar în urmă cu 4 ani.
În continuare, suspectul Tănasă Julien i-a mai spus denunţătorului că, în urmă cu 4 ani, procedase în aceeași manieră şi cu alţi candidaţi la funcţiile de primar din alte trei comune.
Ulterior, la începutul lunii aprilie 2016, jurnalistul i-a transmis denunțătorului că, în cazul în care nu îi va aduce suma de bani, redusă în urma negocierilor la 2.500 euro, va stabili o înţelegere cu contracandidatul său și va avea grijă din nou ca acesta să câștige alegerile locale. De asemenea, denunțătorul urma să fie denigrat din nou în publicaţia electorală ce urma a fi difuzată în comuna respectivă, prin prezentarea unor fapte neadevărate, ori a unora adevărate, dar cu caracter compromiţător.
La data de 11 aprilie 2016, în condiţiile stabilite la întâlnirile anterioare, denunțătorul i-a remis suspectului Tănasă Julien suma de 2.500 euro pretinsă, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Suspectului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
La data de 12 aprilie 2016, suspectul Tănasă Julien urmează să fie prezentat Tribunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.