DNA: 22 de milioane de euro pentru contractele de închiriere a spațiilor comerciale de la Otopeni
Procurorii DNA susţin că un om de afaceri ar fi cerut peste 22 de milioane de euro mită pentru a interveni la oficiali din Ministerul Transporturilor în vederea prelungirii unor contracte pentru exploatarea unor spaţii comerciale la Aeroportul Otopeni.
Patru persoane au fost reţinute de DNA. Foto: Inquam
DNA a anunţat că patru persoane au fost reţinute în acest caz. Este vorba despre George Ivan, fost director general, respectiv director comercial la Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), în prezent angajat al aceleiași companii naționale, fiind acuzat de trafic de influenţă şi complicitate la această infracţiune, precum şi de folosirea unor informaţii destinate publicităţii.
Procurorii au reţinut alte trei persoane , respectiv: o persoană fizica (Cristian Bălan), fără calitate specială, pentru comiterea a patru infracțiuni de trafic de influență, un om de afaceri (Cătălin Lăscuț), asociat în cadrul unei societăți comerciale care exploatează spații comerciale pe segmentul de retail în Aeroportul Otopeni, sub acuzaţia de trafic de influență, spălare a banilor şi dare de mită, precum şi pe directorul general al aceleiași societăți comerciale (Laurențiu Tănăsescu), pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență, la spălare a banilor şi la dare de mită.
Cele patru persoane vor fi prezentate Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă.
Bogdan Liţoi, fost director al Direcției Management Facilități Aeroportuare din cadrul Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), în prezent angajat al aceleiași companii naționale, este acuzat de luare de mită și cercetat sub control judiciar.
Spăgi de zeci de milioane de euro
Procurorii spun că, în perioada 11 ianuarie - 08 noiembrie, unul dintre oamenii de afaceri, prin intermediul lui George Ivan, ar fi cerut de la alţi doi oameni de afaceri peste 22 de milioane de euro.
"Persoana fizică, fără calitate specială, direct sau după caz, prin intermediul inculpatului Ivan George-Alexandru, ar fi pretins în patru rânduri de la un om de afaceri (inculpatul asociat în cadrul unei societăți comerciale, cercetat în prezenta cauză) și de la directorul general al unei alte societăți comerciale, mai multe sume de bani (10.000.000 euro, 10.000.000 euro, 1.200.000 de euro și 1.200.000 de euro).
În schimbul banilor respectivi, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra ministrului transporturilor și directorului general al CNAB, că îi va determina pe aceștia să îndeplinească acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu în legătură cu prelungirea pe diverse perioade de timp (un an sau cinci ani) a unor contracte pentru exploatarea spațiilor comerciale din interiorul aeroportului Otopeni, încheiate între CNAB și societatea inculpatului care exploatează spații comerciale pe segmentul de retail, respectiv între CNAB și societatea unde lucrează directorul general", explică DNA.
Procurorii spun că, "într-un context asemănător și pentru același motiv, în perioada, 25 august 2022 – 23 ianuarie 2023, inculpatul asociat în cadrul unei societăți comerciale, care exploatează spații comerciale pe segmentul de retail, ar fi pretins de la directorul general al unei alte societăți comerciale folosința unor spații comerciale în interiorul aeroportului Otopeni, iar ulterior suma de 100.000 euro, din care ar fi primit, sub forma unor prestări de servicii fictive, suma de 294.275 lei".
De asemenea, în perioada 29 decembrie 2021 - 01 februarie 2023, "Lițoi Bogdan-Șerban, în calitatea menționată mai sus, prin intermediul celui de-al patrulea inculpat, ar fi primit de la inculpatul, asociat al unei societăți comerciale care exploatează spații comerciale pe segmentul de retail, suma de 15.000 de euro pentru aprobarea cu întârziere de 4 luni a unui caiet de sarcini aferent unei proceduri de atribuire privind achiziția de servicii de consultanță și asistență organizată de CNAB".
Mai mult, explică DNA, pe 14 februarie, George Ivan ar fi permis accesul unui director al unei firme la informaţii CNAB referitoare la date din conținutul unui caiet de sarcini pentru achiziția de servicii de consultanță, înainte de publicarea acestuia.
"Inculpatul i-ar fi indicat aceluiași om de afaceri și modalitatea prin care putea să câștige licitația respectivă. A doua zi, 15 februarie 2022, inculpatul Ivan George-Alexandru ar fi predat efectiv persoanei respective caietul de sarcini", transmit procurorii.
Sursa: adevarul.ro