DNA face inculpări în Dosarul Fundulea, la Călăraşi

DNA face inculpări în Dosarul Fundulea, la Călăraşi

Prefectul şi subprefecţii judeţului Călăraşi, precum şi alte persoane cu funcţii de conducere din administraţia locală sunt urmăriţi penal pentru abuz în serviciu, în cazul unor retrocedări ilegale de terenuri aflate în administrarea Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă Fundulea.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) i-au pus, marţi, sub învinuire pe Jenel Şerban, prefect al judeţului Călăraşi, Cornel Coman şi Doru Eduard Clăbescu, ambii subprefecţi ai judeţului Călăraşi, pentru abuz în serviciu.

Alături de aceştia sunt urmăriţi penal şi Elena Ifrim, şef serviciu Instituţia Prefectului, Ion Năbîrgeac, director la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Călăraşi, Aurelian Dobre, director executiv în Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Călăraşi, Eugen Jarul, şef al Administraţiei Domeniilor Statului - sucursala Călăraşi, Stelian Pşanu, director al Societăţii Naţionale Îmbunătăţiri Funciare Călăraşi, Dumitru Tudone, secretar general al Consiliului Judeţean Călăraşi, Badea Marinescu, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Bucureşti, Ana Titu, director al Direcţiei Silvice Călăraşi şi Cornel Buruiană, reprezentant al Asociaţiei Naţionale a Proprietarilor de Pământ, de Păduri "Propact".

De asemenea, au fost puşi sub învinuire Victor Manea, Dorel Dorobanţu, Lucian Tudor, Dumitru Culea, Constantin Giurea şi Constantin Chirică, reprezentanţi ai comisiilor locale de fond funciar din localităţile Fundulea, Lupşanu, Gurbăneşti, Valea Argovei, Nicolae Bălcescu şi Tămădău.

Toţi aceştia sunt acuzaţi de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, cu consecinţe deosebit de grave.

Potrivit procurorilor, în 12 iulie 2007, Dorel Dorobanţu şi un reprezentant al OCPI Călăraşi au încheiat un proces-verbal de delimitare a unui teren în suprafaţă de 1.982,54 de hectare, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă Fundulea, pentru punerea în posesie a persoanelor al căror drept de proprietate a fost reconstituit de către comisiile locale din Fundulea, Tămădău, Gurbăneşti, Săruleşti, Nicolae Bălcescu, Valea Argovei, Nana, Lehliu, Lupşanu, invocând articolul 47 din regulamentul aprobat prin HG 890/2005 şi fără a dispune de documente care să reflecte modul de calcul al acestor suprafeţe.

Comunicat DNA

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de următoarele persoane care, la data faptelor, aveau funcţiile arătate, după cum urmează:

ŞERBAN JENEL, prefect al județului Călărași,
COMAN CORNEL, subprefect al judeţului Călăraşi,
CLĂBESCU DORU EDUARD, subprefect al judeţului Călăraşi,
IFRIM ELENA, șef serviciu - Instituţia Prefectului,
NĂBÎRGEAC ION, director la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Călăraşi,
DOBRE AURELIAN, director executiv în Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Călăraşi,
JARUL EUGEN, şef al Administrației Domeniilor Statului - sucursala Călăraşi;
PŞANU STELIAN, director al Societății Naţionale “Îmbunătăţiri Funciare” Călărași,
TUDONE DUMITRU, secretar general, Consiliul Judeţean Călărași;
MARINESCU BADEA, inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Bucureşti;
TITU ANA, director al Direcţiei Silvice Călăraşi,
BURUIANĂ CORNEL, reprezentant al Asociaţiei Naţionale a Proprietarilor de Pământ, de Păduri „ Propact ",

MANEA VICTOR, DOROBANŢU DOREL, TUDOR LUCIAN, CULEA DUMITRU, GIUREA CONSTANTIN, CHIRICĂ CONSTANTIN, reprezentanţi ai comisiilor locale de fond funciar din localităţile Fundulea, Lupşanu,Gurbăneşti, Valea Argovei, Nicolae Bălcescu, Tămădău,

toţi, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, cu consecințe deosebit de grave.

Din ordonanța de efectuare în continuare a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora:

La data de 12 iulie 2007, suspectul Dorobanțu Dorel și un reprezentant al OCPI Călăraşi au încheiat un proces-verbal de delimitare a unei suprafeţe de 1982,54 ha, aflată în domeniul public al statului (administrarea Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Agrcolă Fundulea), în vederea punerii în posesie a persoanelor al căror drept de proprietate a fost reconstituit de către comisiile locale Fundulea, Tămădău, Gurbăneşti, Săruleşti, Nicolae Bălcescu, Valea Argovei, Nana, Lehliu, Lupşanu, invocând art. 47 din regulamentul aprobat prin HG nr. 890/2005 şi fără a dispune de documente care să reflecte modul de calcul al acestor suprafeţe.
Aceste prevederi, însă, nu erau aplicabile terenurilor aflate în administrarea institutelor de cercetare agricolă.
La data de 13.07.2007, membrii Comisiei judeţene de fond funciar Călăraşi, compusă din suspecții Şerban Jenel, Coman Cornel, Clăbescu Doru Eduard, Ifrim Elena, Năbîrgeac Ion, Dobre Aurelian, Jarul Eugen, Pșanu Stelian, Tudone Dumitru, Marinescu Badea, Titu Ana, Buruiană Cornel, au aprobat delimitarea acestui teren în suprafaţă de 1982,54 ha, aflat în administrarea I.N.C.D.A. Fundulea şi trecerea acestuia din domeniul public al statului în domeniul privat al oraşului Fundulea.
Acest lucru s-a realizat cu încălcarea competenţelor prevăzute de lege şi fără a verifica şi clarifica situaţia juridică a terenului ce a făcut obiectul trecerii din domeniul public în domeniul privat, respectiv dacă acesta era indispensabil activităţii de cercetare, cu atât mai mult, cu cât, la data respectivă, nu exista o justificare a delimitării suprafeţei de teren respective.
Urmarea a fost validarea transferului unor poziţii din anexele întocmite la nivelul mai multor comisii locale de fond funciar în anexe întocmite la nivelul Comisiei locale de fond funciar Fundulea, având drept consecinţă sporirea valorii terenului transferat.
Prin această operațiune s-a produs o pagubă patrimoniului statului, constând în diminuarea acestuia cu terenul dezafectat din domeniul public, valoarea acestui teren fiind cuprinsă, potrivit „Ghidului cu preţurile orientative ale proprietăţilor imobiliare pentru judeţul Călăraşi, pentru anul 2007, transmis de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, între: minim 1.486.905 euro şi maximum 2.973.810 euro, în situaţia în care suprafaţa de 1982,54 ha reprezintă teren agricol situat pe teritoriul administrativ al oraşului Fundulea; 59.476.200 euro, în situaţia în care terenul în suprafaţă de 1982,54 ha este situat adiacent căilor rutiere sau la limita construită a localităţilor (posibil de transferat în intravilan).
În aceeași perioada de referință, (anul 2007), suspecții Manea Victor, Tudor Lucian, Culea Dumitru, Giurea Constantin și Chirică Constantin au întocmit propuneri către Comisia judeţeană de fond funciar Călăraşi, pentru solicitarea unor suprafeţe de teren, deşi, fie aveau teren în rezervă, fie nu efectuaseră demersuri pentru solicitarea altor suprafeţe pe raza jud. Călăraşi.
Prin această modalitate au fost obţinute foloase necuvenite pentru persoanele care au fost puse în posesie cu suprafeţele de teren respective, având o valoare mult mai mare decât cele la care erau îndreptăţiţi, dacă reglementările legale ar fi fost respectate.

Suspecților li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…