DNA (rechizitoriu Bogdan Olteanu): Cursul termenului de prescripție, întrerupt prin îndeplinirea unor acte de procedură
Cursul termenului de prescripție în dosarul lui Bogdan Olteanu a fost întrerupt prin îndeplinirea unor acte de procedură în cauză, potrivit rechizitoriului prin care procurorii DNA l-au trimis în judecată pe fostul președinte al Camerei Deputaților pentru trafic de influență.
Procurorii fac trimitere, în argumentarea acestei susțineri, la analiza realizată de judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție pe 11 august 2016.
"Astfel, Înalta Curte a reținut că infracțiunea imputată inculpatului Bogdan Olteanu este sancționată în actuala reglementare cu pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani, aplicându-se termenul general de prescripție (...), respectiv 8 ani, acesta începând să curgă (...) de la data săvârșirii infracțiunii. Deși infracțiunea s-a consumat în momentul realizării primei activități infracționale, în modalitatea alternativă a pretinderii folosului injust, respectiv în luna iulie 2008, epuizându-se în luna noiembrie 2008, la momentul realizării celei de a doua activități infracționale, în modalitatea alternativă a primirii, prescripția răspunderii penale încă nu a intervenit, întrucât cursul termenului de prescripție a fost întrerupt prin îndeplinirea unor acte de procedură în cauză, fiind incidente dispozițiile art. 155 Cod penal", se menționează în rechizitoriu.
Procurorii mai arată că, potrivit dispozițiilor art.155 Cod penal, cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, chiar și fără ca respectivele acte să fie comunicate învinuitului sau inculpatului, adică să fie începută urmărirea penală, așa cum se prevedea în legislația anterioară.
"În noua reglementare, legiuitorul a inclus în sfera actelor care întrerup cursul prescripției și acte de procedură precum citarea ori audierea unui martor, dispunerea unei comisii rogatorii, emiterea unui mandat de aducere, etc. Totodată, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 155 alin. 2 Cod penal, după fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție. Ca atare, având în vedere că în cauză, prin ordonanța din data de 22.01.2016, s-a dispus de către procuror disjungerea cauzei (...) și formarea unui nou dosar (...), iar ulterior, în luna iulie 2016, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a luat măsura reținerii, nu se poate pune problema stingerii acțiunii penale prin prescripție ", se precizează în rechizitoriu.
Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Bogdan Olteanu, la data faptei președinte al Camerei Deputaților, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. Totodată, procurorii au solicitat înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar.
DNA preciza, într-un comunicat transmis AGERPRES, că în perioada iulie — noiembrie 2008, Olteanu a solicitat și primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral, constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă prim-ministrul de la acea dată, astfel încât o anumită persoană să fie numită pe postul de guvernator al Deltei Dunării.
"Banii au fost remiși de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic. Ulterior, ca urmare a diligențelor depuse de inculpatul Olteanu, persoana respectivă a fost numită la 18 septembrie 2008 în funcția de guvernator al Deltei Dunării. Astfel, la 31 iulie 2008, a avut loc o întâlnire între Bogdan Olteanu și omul de afaceri într-o localitate situată în Delta Dunării, prilej cu care inculpatul i-a cerut omului de afaceri suma de 1 milion de euro în schimbul influenței pe care urma să o exercite asupra prim-ministrului în vederea numirii unei persoane agreate de omul de afaceri pe postul de guvernator al Deltei Dunării; în același sens, inculpatul a acceptat și promisiunea omului de afaceri de a-i oferi sprijin electoral constând în prestarea servicii electorale în campanie", potrivit procurorilor.
Ulterior, activitatea infracțională a continuat cu remiterea, conform DNA, către Bogdan Olteanu, a sumei de un milion de euro, prin intermediar, într-o zi din intervalul 31 octombrie — 7 noiembrie 2008, la sediul unui partid politic.
Anchetatorii au reținut că, în perioada august — noiembrie 2008, s-au prestat efectiv și serviciile electorale promise (analize politice, sondaje, analize media, rapoarte de analiză, profilul candidatului, monitorizări media, documentare statistice referitoare la profilul alegătorilor din colegiul în care candida inculpatul, simulări referitoare la rezultatul votului și la alocarea mandatelor de parlamentar).
"Având în vedere necesitatea de a evita ascunderea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor deținute de inculpat pentru a servi la confiscarea prin echivalent a sumei de un milion de euro, precum și dispozițiile art. 20 din Legea 78/2000, care prevăd că în situația infracțiunilor de corupție luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului pe bunurile mobile și imobile aflate în proprietatea inculpatului", explica DNA.
Sursa citată menționa că s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de alte fapte și alte persoane.
AGERPRES