Oraşul Doneţk, controlat de trupele pro-Moscova, se află în regiunea industrială Donbas, epicentrul luptelor dintre Rusia şi Ucraina.

În prezent, Rogozin oferă consultanţă militară celor două regiuni ocupate din Ucraina pe care Moscova le revendică ca fiind ale sale.

Un consilier al lui Rogozin a declarat pentru agenţia de presă TASS că viaţa acestuia nu este în pericol, dar se află în spital.

„Un hotel dintr-o suburbie a Doneţkului, care găzduia o echipă de consilieri militari condusă de Dmitri Rogozin, a fost bombardat. Dmitri are o rană la spate. A fost dus la spital. Viaţa sa nu este în pericol”, a declarat consilierul pentru agenţia TASS.

Vitali Hoţenko, şeful guvernului autoproclamatei Republici Populare Doneţk, a fost şi el rănit împreună cu Rogozin.

"Evident, a fost o lovitură ţintită. Specialiştii cred că s-a tras cu sistem de artilerie autopropulsată Caesar 155 mm, fabricat de compania franceză Nexter", a mai spus consilierul lui Rogozin.

Trupele ucrainene au bombardat miercuri seara cartierul Leninski din Doneţk. Două persoane au fost ucise, iar alte câteva au fost rănite, potrivit agenţiilor de presă ruse.