Djokovici, primul finalist de la French Open. Alcaraz, învins de o accidentare și de tenacitatea sârbului

Djokovici, primul finalist de la French Open. Alcaraz, învins de o accidentare și de tenacitatea sârbului

Cel mai așteptat duel de la French Open, Novak Djokovici - Carlos Alcaraz, a fost tranșat de sârb în favoarea sa, cu 6-3, 5-7, 6-1, 6-1. După două prime seturi superbe, în care fiecare a dat ce a avut mai bun, a venit accidentarea spaniolului, acesta reușind să ducă meciul până la final, dar într-un picior.

Novak Djokovici, față în față cu istoria. Foto EPA EFE

Novak Djokovici, față în față cu istoria. Foto EPA EFE

Novak Djokovici e mare, chiar și la 36 de ani, chiar și în fața unui puști-minune care nu s-a lăsat nici măcar o dată bătut la vreo minge ce părea imposibil de ajuns. Sârbul se află în fața celui de-al 23-lea trofeu de Mare Șlem, duminică, de la ora 16.00, putând deveni cel mai titrat jucător de tenis din istorie.

În setul 1, Nole s-a desprins la 4-2, dar Carlos Alcaraz, pe alocuri magic, pe alocuri răsfățat - doar are numai 20 de ani - a spus totul sau nimic. Game-ul 7 a durat peste 14 minute și doar experiența sârbului a făcut ca scorul să devină 5-2. Luptătorul din Balcani, cotat cu șansa a doua, a câștigat setul cu 6-3, știind cum să tempereze entuziasmul adversarului.

Doar două game-uri după accidentare

Setul secund i-a aparținut matadorului spaniol, care a punctat de la 5-5 pentru 7-5, însă cu preț! Sprinturile nebune dintr-un colț în celălalt al terenului s-au întors împotriva sa. Mușchii piciorului i-au cedat și Nole a răsuflat ușurat: a făcut 6-1 în setul 3, după ce Carlos reușea să ia game-ul de debut.

Carlos Alcaraz s-a oprit în semifinale la Roland Garros. Foto EPA EFE

Carlos Alcaraz s-a oprit în semifinale la Roland Garros. Foto EPA EFE

Spaniolul a cerut pauză medicală, i-a făcut semn antrenorului că nu mai poate, dar a revenit în teren, pentru a continua lupta. Novak Djokovici s-a desprins repede la 5-0, Carlos Alcaraz a luat game-ul de onoare, pentru ca sârbul să aibă trei mingi de meci pe propriul serviciu. A ratat-o pe prima, dar a închis partida și s-a calificat en-fanfare în marea finală de duminică de la Roland Garros.

Nole va juca împotriva lui Ruud sau a lui Zverev pentru istorie: în cazul unei victorii, va reveni pe locul 1 mondial, dar totodată și cel mai titrat jucător din toate timpurile, cu 23 de turneu de Grand Slam în vitrină, cu unul mai mult decât Rafa Nadal.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri