Djokovici ia bani cu lopata: Suma câștigată din tenis e amețitoare și îl face unic în istoria sportului-alb
Dacă „Elixirul tinereții“ există undeva, înseamnă că Novak Djokovici îl are în dulapul său cu suplimente.
Novak Djokovici, un sportiv colosal. FOTO: Arhiva Adevărul
Iar dacă nu-l are, o altă variantă ar fi să credem că, așa cum susțin excentricii, adepții teoriilor conspiraționiste, extratereștrii umblă printre noi, infiltrați. Și Novak Djokovici e unul dintre ei! Pentru că așa ar exista măcar o explicație, cât de cât plauzibilă, pentru ce reușește Nole, la 36 de ani, într-un sport foarte dur. Care, dacă nu te transformă într-un pacient al clinicilor până la această vârstă, atunci te cam obligă să ieși „la pensie“ din cauza uzurii mentale și fizice.
Djokovici, în schimb, sfidează acest mers firesc al lucrurilor. Sârbul tocmai a câștigat și Turneul Campionilor, la Torino. Odată cu acest triumf, s-a lungit seria recordurilor deținute de Nole după acest sezon 2023 de vis. Din lipsa spațiului editorial, căci trecerea lor în revistă în întregime necesită un întreg volum, prezentăm doar cele mai importante borne atinse de liderul mondial.
*Djokovici tocmai și-a trecut în cont trofeul ATP Finals (n.r. – Turneul Campionilor) pentru a 7-a oară (2008, 2012, 2013, 2014, 2015, 2022, 2023). Și l-a depășit pe Roger Federer, cu „doar“ șase victorii în această competiție.
*Nole are cele mai multe trofee ATP Finals (7), cele mai multe Grand Slam-uri (24), cele mai multe turnee de categoria Masters 1000 (40) și cele mai multe victorii din istoria tenisului masculin cu adversari din Top 10 mondial (257).
*Djokovici a încheiat 2023 cu următorul bilanț în circuitul ATP: 55 de victorii, 6 înfrângeri. De când a început Era Open, după 1968, sârbul e doar al doilea jucător de peste 35 de ani care adună 55 de victorii într-un sezon. Primul a fost australianul Ken Rosewall în 1970 și 1973.
*Nole tocmai a început săptămâna cu numărul 400 în fotoliul de lider mondial. La acest capitol, e la ani-lumină de următorii jucători cu cele mai multe săptămâni pe locul 1 ATP: Roger Federer (310) și Pete Sampras (286). Și cum Nole nu mai poate fi dat jos din fruntea ierarhiei în viitorul apropiat – are un avans de 2.390 de puncte față de Carlos Alcaraz (2 ATP) - înseamnă că el va termina anul pe locul 1 pentru a 8-a oară în cariera sa. Până acum, Djokovici a fost lider mondial în ultimele clasamente publicate în 2011, 2012, 2014, 2015, 2018, 2020 și 2021.
*În acest sezon 2023, Novak a devenit cel mai vârstnic campion de la US Open, singurul jucător care a câștigat fiecare turneu de Grand Slam de cel puțin trei ori și tenismenul cu cele mai multe trofee Australian Open în palmares (10).
*De remarcat că, dintre cele 24 de trofee de Grand Slam, Nole a câștigat 12 după vârsta de 30 de ani. Un alt record!
*Odată cu triumful de la Turneul Campionilor, la Torino, Djokovici a atins și o bornă financiară pe măsura rezultatelor sale fantastice: 180 de milioane de dolari câștigați exclusiv din premiile acordate în diferite turnee. E singurul jucător de tenis cu un asemenea bilanț în întreaga istorie a „sportului-alb“. Clasamentul all-time al banilor, la masculin și feminin, arată așa:
1. Djokovici – 180.643.353$
2. Nadal – 134.640.719$
3. Federer – 130.594.339$
4. S. Williams – 94.816.730$
----
8. Halep 40.203.437$
Sursa: adevarul.ro