Djokovici devine, treptat, „capră“: Ce ne arată succesul său de la Australian Open

Djokovici devine, treptat, „capră“: Ce ne arată succesul său de la Australian Open

În limba engleză, GOAT (Greatest Of All Times) are un sens dublu: descrie un animal, dar e și un titlu atribuit unor sportivi legendari. În tenis, pentru această onoare se bat Federer, Nadal și Djokovici. Cu precizarea că sârbul pare că se distanțează de rivalii săi.

Novak Djokovici, un sportiv fantastic, cu niște realizări istorice. FOTO: Arhiva Adevărul

Novak Djokovici, un sportiv fantastic, cu niște realizări istorice. FOTO: Arhiva Adevărul

În primul rând, analizând ce a reușit Nole, la Melbourne, referindu-ne la latura mentală, reiese că avem de-a face cu un sportiv atât de puternic, încât depășește puterea noastră de înțelegere. Pentru că trebuie să fii „robot“ din punct de vedere emoțional, astfel încât să te întorci în Australia, la un an după ce ai fost tratat acolo ca un criminal, pentru a cuceri trofeul. Și nu oricum, ci de o manieră incredibilă din punct de vedere sportiv: șapte victorii dintre care șase în minimum de seturi!

Dincolo de aceste aspecte mentale și cele care țin strict de rezultate, avem și niște statistici care oferă o altă dimensiune a ceea ce a reușit Djokovici la Australian Open 2023. Iată câteva dintre bornele atinse de campionul sârb:

*Djokovici tocmai a devenit al treilea cel mai vârstnic campion de la Australian Open din 1968 încoace (de când a început era Open). El a cucerit titlul său cu numărul zece, la Melbourne, la 35 de ani, 7 luni și 25 de zile. În clasamentul all-time, în fața sa se află australianul Ken Rosewell și elvețianul Roger Federer. Primul a triumfat la Australian Open, în 1972, pe când avea 37 de ani, 1 lună și 24 de zile, după ce câștigase turneul și în 1971, la 36 de ani, 4 luni și 5 zile. În cazul lui Federer, acesta a câștigat chiar ultimul său Grand Slam, la Australian Open 2018, pe când avea 36 de ani, 5 luni și 7 zile.

*Djokovici are de acum 22 de trofee majore, la egalitate cu Rafael Nadal, care era liderul ierarhiei până duminică. În spatele celor doi se află Roger Federer, cu 20 de titluri de Grand Slam.

*Djokovici s-a distanțat de Federer și Nadal în clasamentul finalelor de Grand Slam. Unde ocupă locul 1 cu 33 de finale, înaintea lui Federer (31) și Nadal (30). Dacă analizăm însă semifinalele și sferturile, Federer conduce cu 46 de prezențe, respectiv 58. La ambele ierarhii, urmează Djokovici: 44 de semifinale de Grand Slam și 54 de calificări în sferturi. Apoi, vine Nadal cu 38 de semifinale și 47 de sferturi.

*În fața acestor cifre, susținătorii lui Federer pot invoca însă un alt clasament. Cel al titlurilor ATP. Aici, într-adevăr, genialul Roger e pe doi, cu 103 turnee câștigate. Iar liderul nu e nici Nadal, nici Djokovici, ci americanul Jimmy Connors, cu 109 trofee ATP în palmares. Deocamdată, Djokovici are 93 de titluri ATP, iar Nadal cu unul mai puțin.

*Începând de ieri, Nole a recâștigat fotoliul de lider mondial, după 20 de săptămâni în care acesta a fost ocupat de tânărul Carlos Alcaraz (Spania, 19 ani). Acesta a ratat Australian Open, fiind accidentat. De remarcat că Djokovici are cele mai multe săptămâni pe locul 1 mondial în istoria tenisului masculin: 374. Și de acum își va îmbunătăți recordul și la acest capitol. Prin comparație, Federer a fost number 1 timp de 310 săptămâni, iar Nadal a adunat 209 săptămâni pe locul 1 ATP.

*Dacă revenim la Australian Open, un alt amănunt arată dominarea incredibilă a lui Nole aici. Sârbul a cucerit primul său trofeu, la Melbourne, în 2008. Ceea ce înseamnă că succesul de acum a venit la 15 ani distanță! Doar Nadal a reușit să câștige același Grand Slam la un interval mai mare de timp: primul său succes, la French Open, a venit în 2005, iar ultimul la ediția de anul trecut.

5

ani au trecut de la ultima înfrângere a lui Djokovici la Australian Open, în 2018, în optimi. De atunci, sârbul a legat 28 de victorii, la Melbourne, cucerind patru trofee la rând.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!