În plus, în foarte multe situaţii, aşa cum au arătat datele recente, - 400 de localităţi din România nu au deloc medic de familie - nu există medic de familie. iar oamenii sunt nevoiţi să meargă în alte localităţi pentru a-şi lua reţeta pentru iodură de potasiu.
Medicul explică situaţia din comuna în care se află cabinetul său şi unde, pentru a intra în posesia iodurii de potasiu puse la dispoziţie de stat, oamenii sunt nevoiţi să meargă în alte oraşe aflate la zeci de kilometri distanţă, pentru că farmacia din comună nu este inclusă în lista oficială a farmaciilor unde se stochează cutiile cu comprimatele de iodură de potasiu pentru a fi distribuite apoi populaţiei. Dr. Pop spune că una dintre soluţii ar putea fi, de exemplu, distribuirea acestor pastile de către asistentul comunitar din zonele rurale.
Traseul pe care îl parcurg pacienţii pentru a intra în posesia iodurii de potasiu
Medic, despre traseul pe care îl parcurg pacienţii pentru a intra în posesia iodurii de potasiu: Nu există mijloc de transport pentru a ajunge la Videle şi nici la Alexandria. Trebuie mers cu o ocazie până într-o comună învecinată şi de acolo luat un autobuz până la locul de destinaţie
„Cabinetul meu este în judeţul Teleorman, într-o comună care se numeşte Gratia şi care se află la 30 de kilometri de oraşul Videle, cel mai apropiat oraş, şi la 95 de km de capitala de Judeţ. Nu există mijloc de transport pentru a ajunge la Videle şi nici la Alexandria. Trebuie mers cu o ocazie până într-o comună învecinată şi de acolo luat un autobuz până la locul de destinaţie.
La mine vine pacientul şi-şi ia o reţetă de iodură de potasiu şi ca să primească acele două pastile sau o pastilă, dacă este copil până în 12 ani, va trebui să plătească o ocazie până în comuna respectivă care are mijloc de transport şi de acolo să ia mijlocul de transport şi să meargă în cel mai apropiat oraş, să-şi ia pastilele gratuite, să plătească din nou transportul, deci eu mă cam îndoiesc că se va duce cineva.
Noi în comună avem farmacie, o farmacie foarte bună, dar nu este pe lista Ministerului Sănătăţii. Unde am cabinetul de familie sunt în jur de vreo 2300 de oameni, în jur de 1200 cred că sunt beneficiari de iodură de potasiu”, a explicat Dr. Mihaela Pop.
Cele mai multe dintre farmaciile eligibile de unde oamenii îşi pot procura iodura de potasiu numai pe bază de reţetă se află în oraşe. „Oamenii din Zimnicea, deşi sunt în oraş, vor trebui să meargă la Alexandria, la vreo 70 de kilometri”, spune medicul.
„Nu există în farmacii iodura de potasiu pentru a fi cumpărată cu bani de către populaţie, există doar gratuit, ca să spun aşa, deşi mie mi se pare îngrozitor de scumpă să plăteşti atâta transport,pentru că transportul până în cel mai apropiat oraş îl costă pe om în jur de 30, 40 de lei, oficial, dacă ar fi să meargă cu o ocazie, ocazia aia îi ia 100, 150 de lei.
Deocamdată nu am primit toţi aceste mailuri de la DSP pentru eliberarea reţetelor, dar cam toate judeţele sunt în aceeaşi situaţie, cu farmacii eligibile doar în oraşe. Gândiţi-vă că în Teleorman nu au intrat toate oraşele, deci avem un oraş care se cheamă Zimnicea şi din oraşul respectiv nu e nicio farmacie în program. Aşa că şi oamenii din Zimnicea, deşi sunt în oraş, vor trebui să meargă la Aexandria, acesta fiind cel mai apropiat oraş, iarăşi vreo 70 de kilometri”, a spus Dr. Mihaela Pop.
Oamenii trebuie să vină personal să-şi ia reţeta pentru iodură de potasiu de la farmacie.
Aici semnează personal un acord. „Nu poate să meargă nea Gheorghe să semneze pentru jumătate de sat”, spune Dr. Pop.
„Pacientul trebuie să vină personal sau cineva împuternicit, dar notarial. În farmacie se semnează un acord pentru primirea tratamentului şi acest acord se semnează pe baza buletinului şi se semnează de către respectiva persoană, nu poate să meargă nea Gheorghe să semneze pentru jumătate de sat, nu cred că ar vrea niciun farmacist să facă aşa ceva.
În localităţile unde nu există medic de familie, respectivele persoane sunt înscrise la medicii din împrejurimi, unii mai aproape, alţii mai departe, probabil că vor merge la respectivul medic şi de acolo vor merge în oraşul arondat şi îşi vor lua. Este un fel de „Mircea fă-te că lucrezi acest program”, adică a fost conceput după părerea mea foarte prost.
Eu le-am dat deja sms-uri pacienţilor mei care sunt eligibili ,având numerele lor de telefon,şi când am primit mailul de la DSP m-am apucat şi am dat sms-uri tuturor, toţi au fost foarte încântaţi, mulţumiţi, ”Venim”, rămânând ca de luni încolo, când merg la cabinet, să vină, deci ei sunt deschişi să-şi ia pastilele, eu nu le-am scris de unde or să le ia, dar am zis totuşi să vină, barem să-i văd cu reţeta în mână, să ştiu că din punctul meu de vedere am făcut tot ce s-a putut”, a explicat medicul de familie.
Experienţa tragediei de la Cernobâl, trăită de medicul Mihaela Pop.
Povesteşte că explozia a avut loc pe când se afla pe litoralul românesc şi că iodura de potasiu le-a fost distribuită turiştilor chiar acolo, în hotel. Medicul vorbeşte despre importanţa asistentului comunitar în zonele rurale şi despre posibilitatea de a putea fi angrenaţi în procesul distribuirii pastilelor de iodură de potasiu.
„Să vă spun cum a fost cu Cernobâlul! Eu eram la mare atunci, la Neptun, era în prejma zilei de 1 mai, nu am ştiut ce se întâmpla atunci, dar când am aflat şi noi, românii, ce a fost, atunci noi nu am realizat decât că era soarele foarte puternic, atunci au început să distribuie iodura în hotel, la restaurant. S-a putut.
Eu nu mă pricep la management sanitar, dar mă gândesc, avem asistent comunitar în comună, plătit de DSP. Nu era o idee, având în vedere care sunt persoanele eligibile, făceam imediat o catagrafie, era simplu, scoteam din celebrul nostru SIUI, nu era o idee să i se dea acelei domnişoare numărul de pastile, eu să-i dau reţeta şi omul să se ducă să-şi ia de la asistentul comunitar? Era mult mai simplu!
Sunt condiţii normale de păstrare, cum păstrăm şi algocalminul”, a spus medicul.
În caz de incident nuclear comprimatele de iodură de potasiu se iau în primele 6 ore de la anunţul autorităţilor, aşa cum este explicat pe pagina de internet a Ministerului Sănătăţii. Medicul de familie care lucrează în zonă rurală crede că pastilele nu vor ajunge la toată populaţia.
„În clipa aia în mod normal toată lumea ar trebui să rămână în casă şi să-şi ia pastilele, dacă le are. Dacă nu le ia la timp, degeaba se mai duce pe urmă la farmacie să le mai ia.
Eu sunt convinsă că cel mult 40% vor avea pastilele, poate că va fi mai mult dacă ne gândim la cei din oraşe, dar din rural nici 40 % nu ştiu dacă vor avea.
Se ştiu bolile care pot fi produse de radiaţii şi malformaţiile congenitale pe care le pot avea copiii care vor fi concepuţi în asemenea condiţii. Dacă ar fi prinşi în perioada de prim trimestru ar fi cam rău, am avut, când am început activitatea, am avut mame gravide în perioada Cernobâlului şi erau cu malformaţii (n.red copiii)”, a declarat pentru News.ro Dr. Mihaela Pop, medic de familie.
Lista farmaciilor care vor distribui gratuit comprimatele de iodură de postasiu - Lista-Farmacii-Iod-pe-judete.pdf (ms.ro)