Dispută Narcisa Iorga - Laura Georgescu pe tema raportului de activitate al CNA pe 2013

Dispută Narcisa Iorga - Laura Georgescu pe tema raportului de activitate al CNA pe 2013

Narcisa Iorga, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a acuzat-o pe preşedintele Laura Georescu că a reprezentat CNA în foarte multe activităţi şi acţiuni, inclusiv la întâlniri cu comisari europeni, fără să fie mandatată în acest sens, Georgescu respingând acuzaţiile.

Narcisa Iorga şi Laura Georgescu au avut schimbul de replici, în şedinţa de joi, în contextul discuţiilor despre raportul de activitate al Consiliului Naţional al Audiovizualului pe anul 2013.

Raportul a fost adoptat cu şapte voturi "pentru" (Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel-Vasile Buda , Laura Georgescu, Christian Mititelu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea), în timp ce Narcisa Iorga, Florin Gabrea şi Cristina Trepcea au votat "împotrivă". Valentin Jucan nu a fost prezent la şedinţa CNA de joi.

Narcisa Iorga a spus că a citit raportul de activitate şi a aflat astfel că Laura Georgescu, preşedintele Consiliului, a participat la foarte multe activităţi şi acţiuni, nefiind însă mandatată în acest sens de ceilalţi zece membri ai Consiliului.

"Îmi exprim surprinderea pentru câte activităţi are Consiliul ca instituţie, iar membrii Consiliului care ar trebui să decidă cu privire la aceste activităţi nu sunt înştiinţaţi asupra lor. (...) CNA este un organism colegial, iar punctele sale de vedere, poziţiile publice, cu atât mai mult cele care reprezintă instituţia în relaţiile cu alte instituţii naţionale ori internaţionale, trebuie asumate prin decizii ale Consiliului luate în plen, ori acest lucru nu s-a întâmplat. În opinia mea, acest raport aduce la cunoştinţa Consiliului activităţi asupra cărora membrii CNA nu au fost consultaţi şi nu au decis", a spus Narcisa Iorga.

Ea a precizat că a numărat în raportul de activitate al CNA pe 2013 în jur de 20 de activităţi "întreprinse în numele CNA fără mandat şi fără informarea Consiliului" de către Laura Georgescu.

Narcisa Iorga a spus că se referă atât la acorduri semnate de Laura Georgescu cu instituţii româneşti, cât şi la întâlniri ale acesteia cu Neelie Kroes, vicepreşedintele Comisiei Europene, cu Androulla Vassiliou, comisar european pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret şi cu Dacian Cioloş, comisar european pentru agricultură şi dezvoltare rurală.

Narcisa Iorga a mai spus că se vorbeşte în raport despre "dialogul constant" al CNA cu Comisia Europeană. "Nu avem niciun fel de înştiinţare cu privire la dialogul constant cu Comisia Europeană", a spus Iorga. În acest context, ea a amintit că trei membri ai CNA - Narcisa Iorga, Valentin Jucan şi Florin Gabrea - au sesizat, în aprilie 2013, Comisia Europeană cu privire la faptul că Laura Georgescu a falsificat o decizie adoptată de Consiliu.

Totodată, Narcisa Iorga a făcut referire şi la participarea Laurei Georgescu la Parlament pe tema mai multor iniţiative legislative care vizau domeniul audiovizual, despre care Consiliul nu a fost informat, dar şi la organizarea de către CNA în teritoriu a unor dezbateri despre care membrii Consiliului nu au ştiut. Iorga a mai spus că şi premiile acordate de CNA la sfârşitul anului trecut au fost decernate fără ca membrii Consiliului să fie înformaţi cu privire la acest lucru.

"Sunt şi alte activităţi şi acţiuni interne pe care le descopăr citind acest raport de activitate, care depăşesc cadrul legal, având în vedere că acest organism este unul colegial. Preşedintele CNA este doar ordonator de credite al instituţiei şi are nişte atribuţii limitate. (...) Membrii CNA sunt ignoraţi, activitatea prezentată în raport nu e validată de Consiliu. Nu pot să fiu de acord cu acest raport de activitate. Fie îl prezentaţi ca fiind raportul de activitate al preşedintelui CNA (...), fie să ne spuneţi dacă mai aveţi nevoie de noi. (...) Sau puteţi pune deviza «CNA sunt eu, Laura Georgescu», pentru că eu aşa am înţeles din acest raport de activitate", a mai spus Narcisa Iorga.

În schimb, Laura Georgescu, preşedintele CNA, a spus că raportul de activitate este al Consiliului Naţional al Audiovizualului, care este o autoritate publică autonomă care anul trecut era formată din 131 de funcţionari publici (în prezent 134 de funcţionari publici), la care se adaugă 11 membri ai Consiliului, care au atribuţiuni în conţinut audiovizual.

"Raportul este oglinda activităţii unui an întreg desfăşurat, activitate desfăşurată de cei 131 de funcţionari publici, oameni care funcţionează cinci zile pe săptămână (...). Aceşti oameni sunt obligaţi să îşi desfăşoare activităţile indiferent de componenţa Consiliului, care este format din 11 membri", a spus Laura Georgescu.

Laura Georgescu a mai spus că Narcisa Iorga nu cunoaşte procedurile din CNA, precizând, totodată, că este o afirmaţie falsă aceea că CNA este un organism colegial. "CNA este o autoritate autonomă sub control parlamentar. (...) Toate acţiunile care au reprezentat punct de vedere al Consiliului pe conţinut audiovizual au fost pe ordinile de zi ale Consiliului", a spus Laura Georgescu.

Ea a mai spus că şi-a prezentat proiectul de management încă de la începutul mandatului său în CNA, precizând că pe lângă faptul că este ordonantor principal de credite este şi managerul acestei instituţii. "În proiectul meu de management v-a anunţat toate acele acţiuni de care vorbim (în raportul de activitate, n.r.)", a spus Laura Georgescu, precizând că nu a avut observaţii din partea membrilor CNA atunci când le-a prezentat proiectul de management. "Acest proiect de management a făcut obiectul inclusiv al tuturor şefilor de direcţii din CNA", a mai spus ea.

De asemenea, Laura Georgescu a spus că acordurile semnate de CNA cu diferite instituţii au continuat tradiţia fluidizării numărului în creştere de sesizări primite de Consiliu.

În ceea ce priveşte întâlnirile la nivelul Comisiei Europene, Laura Georgescu a spus că, la solicitarea sa, a avut loc întâlnirea cu Neelie Kroes. "Am mandat să reprezint instituţia", a spus Laura Georgescu, precizând că a luat decizia de a se prezenta oficialilor europeni având în vedere şi "backgroundul" a cinci membri ai CNA care tot scriau Comisiei Europene. "Aţi reuşit performanţa să semnaţi peste 40 de plângeri către afară", i-a spus Laura Georgescu Narcisei Iorga.

"Este obligatoriu minimal când eşti şef de instituţie să te duci să te prezinţi. Relaţia cu Comisia Europeană este o obligaţie din partea acestei instituţii şi din nou îţi prezinţi proiectul de management", a mai spus Georgescu.

Ea a mai spus că oficialii europeni au întrebat-o şi despre sesizările semnate de Narcisa Iorga. "M-au întrebat, arătându-mi sesizările dumneavoastră, şi m-au întrebat care-i problema. (...) Am trimis şi NUP-ul (primit în urma plângerii penale pe care i-a făcut-o membrul CNA Valentin Jucan, n.r.) şi facsimil şi traducere", i-a mai spus Laura Georgescu Narcisei Iorga.

Laura Georgescu a mai spus că are obligaţia în calitate de şef al CNA să apere instituţia "în faţa atacurilor zilnice" ale Narcisei Iorga. Georgescu a mai spus că în nicio altă ţară un demnitar nu jigneşte instituţia în care lucrează. "Înţeleg foarte tare dorinţa de a vă lupta cu mine (...) O să vă rog să vă focusaţi exclusiv asupra persoanei mele, lăsaţi funcţionarii publici să-şi facă treaba, fără să încercaţi să îi intimidaţi. Faptul că solicitaţi diverse date, imagini din arhiva CNA, asta se face pe baza unei hârtii scrise", a mai precizat Laura Georgescu.

Totodată, Laura Georgescu a mai afirmat că raportul de activitate al CNA pe anul 2013 a fost realizat cu sprijinul tuturor celor 131 de funcţionari publici care lucrează în Consiliu. "Fiecare direcţie a avut contribuţie totală, 100%. (...). Au fost acuzaţii că acesta este raportul lui Georgescu. Acest raport este rezultatul muncii a 131 de oameni care au muncit la el", a afirmat Laura Georgescu.

Georgescu a făcut toate aceste afirmaţii fiind aşezată la masa la care de obicei stau invitaţii la şedinţele CNA şi nu la masa de la care prezidează în mod curent şedinţele Consiliului. "Am părăsit locul pentru a fi de partea angajaţilor instituţiei", a explicat Laura Georgescu.

În schimb, membrul CNA Florin Gabrea a fost de părere că Laura Georgescu a făcut "doar un joc de scenă". "Dumneavoastră aţi deturnat răspunsul", a spus Florin Gabrea, reproşându-i că "a luat în nume personal" observaţiile făcute de Narcisa Iorga.

"Sper că nu vă aşteptaţi, ca Ceauşescu, să spună toţi «Este genial raportul». Nu e nimic în nume personal, au fost nişte observaţii. De ce v-aţi mutat acolo? Aţi făcut un joc de scenă inutil. Chiar sunt descumpănit. Aţi deturnat în cu totul altceva, într-un fel de şedinţă acuzatoare la adresa doamnei Iorga. Nu văd rostul, nu cred că e corect", a spus Florin Gabrea.

Acesta a mai afirmat că "se cam merge pe bisericuţe" în CNA. "Nu suntem toţi informaţi.. De ce trebuie să răspundeţi ca şi cum ar fi un război personal? Asta vă dezavantajează", i-a mai spus Florin Gabrea Laurei Georgescu.

În schimb, Laura Georgescu a afirmat că nu a luat nimic în nume personal, precizând că a vrut doar să facă diferenţa între activitatea instituţiei CNA şi competenţa celor 11 membri ai Consiliului, care ţine de conţinut. "Tot ce ţine de organizare, management, de proceduri, ţine exclusiv de şeful instituţiei", a completat Georgescu.

Pe de altă parte, Narcisa Iorga a intervenit şi a spus că niciodată nu a contestat munca pe care o depun angajaţii CNA. "Eu am contestat modalitatea în care dumneavoastră conduceţi activitatea Consiliului în raport cu noi, membrii CNA, şi cu prevederile legale. (...) Dacă toate direcţiile lucrează foarte bine de 20 de ani, nu de un an de când sunteţi dumneavoastră în fruntea acestei instituţii, niciodată până acum nu s-a întâmplat ce s-a întâmplat de când sunteţi la conducere, să luaţi decizii în nume personal, să prezentaţi puncte de vedere ale Consiliului, dar despre care Consiliul nu ştie", a spus Iorga. Ea a precizat că preferă să nu răspundă la "atacurile la persoană", întrucât sunt "sub demnitatea" sa.

"Nu sunteţi mulţumiţi de activitatea pe 2013 acţionaţi legal să schimbaţi preşedintele, dar nu încercaţi să intimidaţi angajaţii", a spus în schimb Laura Georgescu.

Pe de altă parte, membrul CNA Monica Gubernat a făcut referire la "observaţiile" pe care Narcisa Iorga le face pe blogul personal. "De ce nu le face în timpul şedinţei? Unde este buna-credinţă?", a întrebat Gubernat.

Narcisa Iorga a răspuns: "Nu vreau să discutăm despre blogul meu, cum nu s-a discutat nici despre editoriale politice ale unor colegi".

Pe de altă parte, într-un alt context în şedinţa CNA de joi, Christian Mititelu a spus că realitatea din audiovizualul românesc este tragică, "altfel decât scrie" în raportul de activitate al instituţiei pe anul 2013.

"Audiovizualul este într-o stare proastă, se degradează. Nu cred că apărăm un anumit post, dar apărăm un comportament", a spus Christian Mititelu. El a mai declarat că CNA se "înfierbântă" când este vorba despre un post mic, însă nu sancţionează aspecte grave de la televiziunile mari.

Christian Mititelu a făcut referire la faptul că, în şedinţa din 4 februarie, CNA a amendat cu o sumă de 10.000 de lei o televiziune locală foarte mică - TV Cozia, un post care nu se poate compara cu forţa financiară a televiziunilor mari.

De asemenea, Christian Mititelu a fost foarte nemulţumit pentru că în şedinţa de joi majoritatea membrilor CNA a decis că nu se impune aplicarea unei sancţiuni în cazul televiziunii România TV, care potrivit lui Mititelu "face o campanie deşănţată pentru eliberarea din închisoare a lui Gigi Becali".

Potrivit Legii audiovizualului, activitatea CNA este analizată de către Parlament, prin dezbaterea raportului anual, care se prezintă pentru anul anterior, şi ori de câte ori comisiile de specialitate ale Parlamentului solicită preşedintelui Consiliului rapoarte specifice.

Raportul anual de activitate a Consiliului se depune la comisiile de specialitate ale Parlamentului, până la data de 15 aprilie.

În situaţia în care comisiile de specialitate resping raportul anual al Consiliului, acesta este obligat ca în termen de 30 de zile să prezinte comisiilor reunite un program de măsuri concrete pentru remedierea lipsurilor semnalate, program ce va fi depus spre dezbatere şi aprobare comisiilor de specialitate ale Parlamentului.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”