Dispută între Piedone și Rafila, în urma controalelor din spitale: „ANPC continuă să protejeze drepturile consumatorilor, fără nicio discriminare”

Dispută între Piedone și Rafila, în urma controalelor din spitale: „ANPC continuă să protejeze drepturile consumatorilor, fără nicio discriminare”

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, condusă de Cristian Popescu Piedone, susține că legislația privind protecția consumatorilor se aplică și serviciilor de alimentație publică și depozitării alimentelor din unitățile sanitare.

Piedone, controale în spitale FOTO: ANPC

Piedone, controale în spitale FOTO: ANPC

Reacția vine după ce Ministerul Sănătății a precizat că doar „Inspecția Sanitară de Stat poate efectua controale oficiale în spitale”.

Ministrul sănătății, Alexandru Rafila, a transmis luni, 24 februarie 2025, că sunt binevenite controalele ANPC în spitale pentru a verifica hrana pacienților, dar numai dacă sunt făcute potrivit legii, mai exact în baza unui ordin comun emis împreună cu ministerul. În weekend, ANPC a mers în control la spitalele Universitar și Elias, unde a găsite mai multe nereguli.

„Ministerul Sănătății este autoritatea abilitată de legea 95/2006 prin Inspecţia Sanitară de Stat, să efectueze controlul oficial în domeniul sănătăţii publice”, a transmis instituția.

În replică, șeful ANPC precizeză că Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, Art. 2, punctul 2 definește „consumatorul” ca orice persoană fizică sau grup de persoane fizice care acționează în afacerea lor comercială, industrială, de producție, artizanală ori liberală, și specifică faptul că „unitățile spitalicești” nu sunt exceptate de la aplicarea acestui cadru.

ANPC mai precizează că „are responsabilitatea de a controla respectarea dispozițiilor legale privind protecția consumatorilor”.

Aceste controale sunt efectuate pe piață la producători, importatori, distribuitori, vânzători, prestatori de servicii, inclusiv servicii financiare, dar și în unități vamale sau puncte de trecere a frontierei, cu acces la locurile de producție, depozitare sau comercializare a produselor”, se prrecizează în comunicatul de presă.

În plus, instanța de judecată a subliniat că nu există niciun temei pentru a considera că operatorii de stat nu trebuie să respecte aceleași norme ca operatorii privați care au un profil similar.

„Protejarea dreptului consumatorilor la sănătate, integritate fizică și ocrotirea persoanelor vulnerabile este o responsabilitate ce trebuie asumată de toți operatorii economici. Consumatorii sunt considerați vulnerabili în fața oricărui profesionist, fie că acesta are ca scop obținerea de profit sau nu, fiind expuși aceleași riscuri în cazul nerespectării normelor legale”, a transmis ANPC.

Comisari de la Protecția Consumatorului, sechestrați în spitalul Adjud de managerul unității

Luni, 24 februarie, în urma controlului desfășurat la Spitalul Municipal Adjud, comisarii din cadrul Protecției Consumatorului Vrancea au întâmpinat dificultăți în finalizarea verificărilor demarate în blocul alimentar al unității.

La începutul controlului, comisarii s-au legitimat și au solicitat prezența managerului spitalului, care însă nu era disponibil. De asemenea, au solicitat registrul unic de control, dar acesta nu a fost prezentat.

Controlul a fost efectuat în prezența conducătorului blocului alimentar și a altor două persoane. După aproximativ 10-15 minute, managerul spitalului a apărut și a interzis continuarea controlului, susținând că „a primit ordin de sus că controlul este ilegal” și solicitând părăsirea unității.

„În urma unor discuții, inclusiv telefonice cu comisarul șef adjunct, în care s-au prezentat temeiul legal al controlului și ordinele de serviciu, managerul a continuat cu agresiuni verbale și a contactat autoritățile prin apel la 112, solicitând intervenția unui echipaj de poliție, afirmând că controlul ar fi ilegal și că nu au fost prezentate documentele necesare, lucru care nu era adevărat. Mai mult, ușile de acces ale spitalului au fost blocate pentru a împiedica echipa de control să părăsească incinta, până la sosirea poliției. Ușile au fost deschise ulterior de un angajat al spitalului, atunci când unui membru al echipei de control i s-a făcut rău din cauza unor antecedente cardiace”, a transmis ANPC.

Ulterior, echipa de control s-a deplasat la unitatea de poliție pentru a depune declarații cu privire la incident.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Răsturnare de situație? / Care ar fi, de fapt, miza reală a găbjirii generalului Zisu

2 Jeffrey Sachs, discurs istoric în Parlamentul European: „Trump a încheiat războiul. Veți trăi cu Rusia mult timp, așa că vă rugăm să negociați cu Rusi…

3 LIVE Alegeri în Germania / Conservatorii germani (CDU / CSU) au câștigat / Alternativa pentru Germania (AfD), pe doi, un record pentru partidul de extremă d…

4 Cum e poza asta...

5 „România rămâne un miracol, căruia i s-a prevăzut un viitor mesianic”