Dispută între Franţa şi preşedintele Parlamentului European pe tema locului de desfăşurare a sesiunilor plenare

Dispută între Franţa şi preşedintele Parlamentului European pe tema locului de desfăşurare a sesiunilor plenare

Disputa privind locul de desfăşurare a sesiunilor plenare ale Parlamentului European s-a intensificat miercuri între Franţa şi preşedintele acestei instituţii, David Sassoli, ''supărat şi surprins'' de presiunile făcute de guvernul francez în actualele condiţii de pandemie, relatează AFP.

Secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clément Beaune, a publicat o scrisoare în care-l presează pe David Sassoli asupra unei ''reluări cât mai rapide'' a activităţilor Parlamentului European la Strasbourg, în pofida deciziilor luate de statele membre ale UE de a limita cât mai mult deplasările pentru a preveni răspândirea coronavirusului.

Preşedintele Parlamentului European a transmis că este ''surprins şi supărat'' de primirea acestei scrisori, mai ales că ''a avut ieri (marţi) o discuţie cordială cu Clément Beaune şi acesta din urmă nu i-a spus nimic despre scrisoare'', ceea ce ''nu prea este corect'', a declarat agenţiei France Presse o purtătoare de cuvânt a lui Sassoli.

Scrisoarea este ''limitată în conţinut, întrucât Beaune cere deplasarea unei părţi a angajaţilor de la Bruxelles la Strasbourg. Aceasta merge dincolo de o relaţie între o instituţie europeană şi un guvern naţional'', adaugă purtătoarea de cuvânt.

''David Sassoli rămâne evident dispus să organizeze o revenire la Strasbourg cât mai repede posibil. Dar toată această comunicare, precum şi scrisoarea aleşilor din regiune care vehicula informaţii false nu ajută. Mai ales în această situaţie complicată de pandemie'', a explicat ea.

Parlamentarii francezi din regiunea Strasbourg l-au interpelat pe Sassoli pentru a denunţa proiectul de renovare a hemiciclului de la Bruxelles, despre care ei afirmă că va costa circa 500 de milioane de euro. ''Nu ştim de unde a apărut această cifră'', a reacţionat purtătoarea de cuvânt a lui Sassoli.

În scrisoarea adresată acestuia de Clément Beaune, oficialul francez mai cere ''deplină transparenţă asupra proiectelor de implantare sau posibilelor transferuri'' efectuate de Parlamentul European, precum şi o reflecţie asupra ''relocării la Strasbourg a altor servicii ale Parlamentului European, pentru a profita de oportunitatea oferită de clădirea Osmose din apropierea parlamentului, a cărei construcţie se va finaliza curând''.

Strasbourg este sediul oficial al Parlamentului European, dar această instituţie mai are un sediu la Bruxelles, în oraşul francez desfăşurându-se doar sesiunile plenare. Tot mai mulţi europarlamentari avertizează asupra costului financiar şi ecologic al deplasării în fiecare lună a circa 2.500 de persoane de la Bruxelles la Strasbourg. Au fost votate şi rezoluţii care cer stabilirea unui sediu unic, dar aceasta necesită o modificare a tratatelor, pentru care este nevoie de un vot unanim al statelor membre.

Din cauza crizei sanitare, din luna februarie Parlamentul European nu a mai avut sesiuni plenare la Strasbourg, acestea desfăşurându-se la Bruxelles pentru a limita deplasările.AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…