Dispozitive tehnologice care au revoluționat modul în care gătim și mâncăm

Dispozitive tehnologice care au revoluționat modul în care gătim și mâncăm

De la frigidere la cuptoare cu microunde, de la filtre de cafea la prăjitoare de pâine, o gamă impresionantă de dispozitive tehnologice au revoluționat modul în care gătim și mâncăm.

În zilele dinaintea apariției acestui arsenal tehnologic culinar, o piatră pusă peste un foc deschis era suficientă pentru a prepara o halcă de vânat. Practic, aceasta a fost singura metodă de pregătire a mesei ce s-a perpetuat în Paleolitic, până când populația de Aurignacian, din sudul Franței, a început să învelească carnea în frunze ude și să o afume deasupra cărbunilor încinși. În aceeași perioadă de timp a început și prăjirea grânelor sălbatice pe pietre plate și încălzirea lichidelor în pietre scobite. Olăritul, inventat în Neolitic, a deschis drumul pentru ustensilele moderne de bucătărie.

Viața de bucătar s-a schimbat radical din acele vremuri. Secole de invenții culinare au transformat activitățile din bucătărie, apărând mașinării și gadgeturi care variază de la cele foarte simple, cum ar fi vesela și tacâmurile, trecând prin cele esențiale, cum ar fi cuptorul, ceainicul sau prăjitorul de pâine și ajungând până la instrumente mai complexe, precum mașinile pentru gogoși, râșnițele, spatulele muzicale sau untiere cu temperatura controlată.

Dar în condițiile în care asemenea aparate și activitatea umană provoacă schimbări climatice cu risc crescut de dezastre naturale, omenirea este preocupată acum de măsuri pentru a ține în frâu creșterea temperaturii globale, la un nivel apropiat de cel din era preindustrială. Aceste măsuri vizează inclusiv ecologizarea aparatelor electrocasnice pentru gătit, prevăzută în Directiva eco-design a Comisiei Europene ca parte a obiectivului strategic de reducere a importurilor de combustibili fosili și a emisiilor de gaze cu efect de seră, responsabile de încălzirea climei. Astfel, începând de vineri, 20 februarie, pe teritoriul Uniunii Europene va fi interzisă vânzarea de mașini de gătit care nu respectă o anumită limită de eficiență energetică.

Ziarul The Telegraph face trecere în revistă a principalelor invenții tehnologice care au revoluționat modul în care gătim și mâncăm.

Mașina de spălat vase (1850)

Inventatorul american Joel Houghton a patentat o mașină din lemn, acționată prin învârtirea unei roți, care stropea vasele cu apă. "Să fie cunoscut că eu, Joel Houghton, din Ogden, în comitatul Monroe, statul New York, am inventat o nouă și folositoare mașinărie pentru curățarea veselei", scria el în patentul invenției, completat la 14 mai 1850. Important este că invenția sa s-a dovedit funcțională, iar la scurt timp au apărut și versiuni mecanizate îmbunătățite. În anul 1913, frații Walker din Philadelphia au produs prima mașină de spălat vase electrică, aparat ce a fost comercializat în anii '30.

Cuptoarele electrice (1892)

Primele cuptoare electrice au apărut încă din ultimul deceniu al secolului XIX. Canadianul Thomas Ahearn, co-proprietar al Companiei Chaudiere Electric Light and Power din Ottowa, este creditat cu inventarea primului cuptor electric în anul 1882, însă cuptorul său a fost folosit pentru prima oară abia zece ani mai târziu în bucătăria Hotelului Windsor din Ottawa.

Prăjitorul de pâine (1909)

Frank Shailor, care lucra pentru compania General Electric, este inventatorul dispozitivului denumit D-12, primul prăjitor electric de pâine din lume. Invenția sa era foarte simplă. Ea dispunea de un singur element electric de încălzire, fără niciun fel de butoane de control sau senzori. Feliile de pâine trebuiau întoarse cu mâna pentru a se prăji pe ambele părți. Abia în 1926 un alt prăjitor de pâine mai avansat, "Toastmaster", a fost lansat pe piață. "Toastmaster" a fost primul prăjitor care scotea singur feliile de pâine odată prăjite. Acest model nou era prevăzut cu un mecanism ceas care măsura timpul de prăjire a pâinii și oprea elementul de încălzire atunci când timpul trecea, eliberând totodată feliile printr-un mecanism cu arc.

Frigiderul (1913)

Fred W. Wolf din Fort Wayne, Indiana, a inventat primul frigider — nici mai mult nici mai puțin decât un răcitor de mici dimensiuni amplasat deasupra unei lăzi cu gheață conectată la țevi pentru scurgerea apei. Abia în 1925 a fost lansat pe piață primul frigider ermetic, de tip modern, bazat pe proiectele anterioare realizate înainte de 1900 de francezul Marcel Audiffren și de inventatorul autodidact Christian Steenstrup din New York. Primele astfel de modele foloseau gaze toxice, cum ar fi clorura de metil sau dioxidul de sulf pe post de agenți de refrigerare. În aceste condiții, scurgerile de gaze toxice, otrăvirile și chiar exploziile nu erau ieșite din comun. În 1929 aceste riscuri au fost îndepărtate odată cu inventarea primelor frigidere dotate cu compresoare cu freon.

Mașina de gătit Aga (1922)

Gustaf Dalen, un chimist suedez laureat al premiului Nobel, a orbit în urma unui accident de laborator în 1912. Nevoit să rămână acasă, Gustaf a dorit să ușureze munca în gospodărie a soției sale. În 1922, omul de știință suedez a inventat o mașină de gătit all-in-one, care funcționa ca plită, încălzea apa și avea și rolul de uscător de rufe. Primele mașini de gătit Aga cu combustibil solid au fost introduse în Marea Britanie sub patent suedez în 1929. "AGA" este acronimul de la "Aktiebolaget Gas Accumulator", numele companiei suedeze care a patentat un sistem sigur de depozitare a acetilenei gazoase folosite pentru alimentarea farurilor marine.

Blenderul (1922)

În anul 1922 inventatorul americano-polonez Stephen Poplawski, proprietarul companiei Stevens Electric, a inventat blenderul. El a fost primul care a fixat o lamă rotativă pe fundul unui container și folosea acest dispozitiv pentru a produce băuturi răcoritoare. În anii '30 blenderul a ajuns și pe piață.

Cuptorul cu microunde (1945)

Un inginer american pe nume Percy Spencer lucra la un echipament radar într-un laborator din Howland, Maine. Când a pornit echipamentul a observat că un baton de ciocolată pe care-l avea în buzunar a început să se topească. Pentru a-și testa noua descoperire, el a început să expună și alte alimente la procesul de gătire cu radiații, iar dacă boabele de porumb au fost un succes important, tentativa de a expune ouă la radiații s-a soldat cu explozii. În cele din urmă, după mai multe experimente, el a depus patentul pentru metoda de a pregăti alimente cu ajutorul microundelor — un câmp electromagnetic de mare densitate generat prin bombardamentul cu microunde în interiorul unui recipient metalic. Primul cuptor cu microunde a fost amplasat pentru testare într-un restaurant din Boston în 1947, iar de atunci a devenit un accesoriu aproape nelipsit din orice bucătărie.

Congelatorul (anii '40)

Congelatorul, separat de frigider, a început să se răspândească în perioada anilor '40. Abia după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial aceste electrocasnice au intrat în producția în masă. Anii '50 și '60 au adus o serie de inovații tehnologice în domeniu, așa cum ar fi decongelarea automată și producerea de gheață.

Cafetiera electrică (1952)

Russell Hobbs a inventat dispozitivul CP1, prima cafetieră electrică, în 1952. CP1 putea regla tăria cafelei după gustul utilizatorului și era dotată cu o lumină de avertizare verde și un sistem de oprire automată atunci când cafeaua este gata.

Procesul de evoluție a ustensilelor care ne echipează bucătăriile continuă și în prezent, însă unele dintre cele mai surprinzătoare "noi" soluții, așa cum ar fi sistemul de gătit în vid ("sous vide"), își trag rădăcinile încă de la sfârșitul secolului XVIII iar acum sunt redescoperite în restaurantele de avangardă. De asemenea, printre invențiile de ultimă oră se numără și cuptoarele cu laser și dezumidificatoarele. Chiar și mașinile de gătit de "școală veche", așa cum sunt cuptoarele Aga, sunt aduse la noi standarde în secolul XXI. În 2011 a fost lansată o linie de mașini de gătit Aga ce pot fi controlate cu ajutorul unui iPhone. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”