Dispariția misterioasă a unui român din Germania: mama lui îl caută de 3 luni. Martorii l-au văzut în compania unei tinere
Ștefan Ioniță, în vârstă de 21 de ani, care locuia în Mehren, o comună din landul german Renania-Palatinat, a fost dat dispărut în luna mai. De atunci mama lui îl caută cu disperare, și a ajuns până în Elveția, unde el a fost văzut pentru ultima oară însoțit de o tânără misterioasă mai mică decât el, conform ziarului elvețian Blick .
Ștefan Cristian Ioniță a fost văzut ultima oară în Elveția Foto: Poliția din Trier/InRLP.de
Mama băiatului, Georgeta Marcu (în vârstă de 42 de ani), este disperată. De la mijlocul lunii mai nu mai are niciun semn de la fiul său. Prin urmare, femeia, care locuiește în Germania, a mers de mai multe ori din landul german Renania-Palatinat, până în Cantonul Grisunilor din Elveția, unde urmele lui s-au pierdut.
Tânărul a dispărut de acasă în noaptea de 18 spre 19 mai. Atunci l-a văzut pentru ultima oară mama lui, când i-a urat noapte bună înainte de somn. A doua zi, Ștefan a plecat. De atunci femeia își face mari griji pentru viața lui, nereușind să-i dea de urmă.
Cei care l-au cunoscut încă nu și-au pierdut speranța că îl vor găsi nevătămat. De aceea, mama lui plecat în Elveția la începutul lunii august pentru a treia oară de la dispariția fiului ei ca să-l caute.
Era o zi de vineri, când jurnaliștii de la ziarul elvețian Blick s-au decis să se alăture căutărilor disperate. Aceștia s-au întâlnit într-o parcare din Felsberg, (din Regiunea Imboden din cantonul elvețian Graubün), unde a fost găsită mașina tânărului, un Hyundai alb, la sfârșitul lunii mai. De acolo nu se mai știe nimic despre el.
Mama lui nu știe încotro să mai meargă și pare să fi epuizat orice variantă.
Femeia a povestit că a urcat cu telecabina, a fost la toate cabanele. Și l-a căutat și prin pădure. „El iubește pădurea”, a spus ea, în lacrimi. Poate că a avut un accident acolo, adaugă femeia care spune că rămâne puternică pentru el și nu se dă bătută. Sărmana mamă a întrebat despre el inclusiv la spitalele și clinicile de psihiatrie din regiune. Dar din păcate nu a avut succes. Sau cum au declarat polițiștii din orașul Trier, la cererea Blick: „Urma lui s-a pierdut în parcare. Căutările noastre rămân în vigoare, deoarece nu există informații noi despre locul în care se află.”
Misterioasa tânără în compania căreia a fost văzut ultima dată
Cu toate acestea, potrivit sursei citate, ar exista câteva informații legate de dispariția lui. Doi martori sunt convinși că l-au vazut pe Ștefan. Ambii menționează că l-au văzut însoțit de o tânără.
Unul dintre martori este Ursula Hoffmann (56 de ani), proprietara unu han montan (Gigerwald, din Vättis).
Mama băiatului a vorbit cu aceasta încă de la prima ei operațiune de căutare pe care a făcut-o în Elveția – imediat după dispariția lui Stefan. Acum mama a revenit la han. Iar proprietara a spus din nou: «A fost aici. Sută la sută. Și a băut un apfelschorle (băutură răcoritoare din apă minerală carbogazoasă și suc de mere).” Asta a fost în mai. „Când a fost Stefan acolo, nu știam că a dispărut”.
Barmanul și-a amintit un detaliu important: „Am memorat numărul de înmatriculare al lui Ștefan. A fost special. Și eu sunt german, dar nu știam această abreviere.”
Proprietara își amintește și că Ștefan nu venise singur, ci era însoțit de o tânără.
„O fată mică, zveltă, cu părul lung și negru”. Ca și Stefan, era foarte tăcută și abia vorbea. „Nu mi-am putut da seama dacă cei doi formau un cuplu”. Doar: «Au luat micul dejun, dar nu au mâncat mult. Fata a plătit - numerar”, a adăugat femeia.
Din descrierile celui de-al doilea martor, Fabienne B. (34 de ani) din Felsberg, tânăra cu care a fost văzut Ștefan ar fi avut părul negru.
„Eram în mașină, plecam acasă”, spunea ea, adăugând că l-a văzut pe Ștefan mergând pe podul de peste Rin. „Se îndrepta spre gara Felsberg. O tânără cu părul negru mergea în spatele lui”, (la circa un metru distanță), a afirmat femeia.
Ea este sigură că tânărul era Ştefan Ioniţă. „L-am recunoscut după părul decolorat. Sunt coafeză, observ așa ceva”. Și: „Părea că se grăbește. Era cu mult mai mică decât el”. Femeia spune că nu a fost atentă și la alte detalii. „Știu doar că a fost în mai”, afirmă ea. Aceasta, la rândul său, încă nu poate înțelege cine ar putea fi această misterioasă tânără cu părul negru.
„Dar gândul că Ştefan s-ar putea să nu fie singur mă mai liniștește”, spune ea.
Poliția germană nu a dorit să comenteze aceste două povestiri ale martorilor. Detaliile anchetei nu sunt încă publice.
Cu toate acestea, mama băiatului continuă să spere că îl va găsi.
Potrivit sursei citate, femeia a vrut să transmită și un un mesaj tinerei misterioase cu părul negru: „Luați legătura cu mine!”.
Sursa: adevarul.ro