Civilizația mayașă este una dintre cele mai importante civilizații din istoria lumii. Flamboiantă, sofisticată și misterioasă, a dispărut în negurile istoriei aproape fără explicație. Specialiștii se străduiesc să explice cauzele acestui declin brusc.

Pe teritoriul Americii Centrale de astăzi, a înflorit una dintre cele mai importante civilizații din istoria Terrei. Este vorba despre orașele-stat mayașe, impresionante prin construcții, facilități publice, dar și îmbrăcăminte sau expresie artistică.

Într-o perioadă de maximă înflorire a agriculturii în Meso-America, mayașii au fost adevărați „stăpâni ai lumii”. În secolul al X-lea d Hr, aparent brusc, strălucitoarea civilizație mayașă a dispărut de pe scena istoriei, iar frumoasele orașe încărcate cu monumente uriașe au fost înghițite de junglă. Norocul acestei lumi dispărute este că a stârnit multă fascinație în rândul specialiștilor. Și astăzi, cu metode moderne, lumea maya este explorată și au fost elaborate mai multe teorii, pe fundamente științifice privind dispariția misterioasă a acestei civilizații.

Marea civilizație din junglă

Nimeni nu știe cum își spuneau mayașii. Este o denumire generică ce reflectă o realitate culturală și probabil etnică din zona Americii Centrale. Civilizația mayașă s-a dezvoltat pe teritoriul actual al Mexicului, Guatemalei, Hondurasului și statului Belize, în urmă cu 3800 de ani, când au apărut primele așezări importante mayașe. Perioada clasică a acestei civilizații, devenită faimoasă prin realizările sale artistice și tehnice, a fost însă cuprinsă între 250 și 950 dHr.

Civilizația mayașă nu a fost niciodată unificată, adică a fost împărțită, din punct de vedere politic, între orașe-state conduse de regi. Mult timp, civilizația mayașă a fost percepută ca o civilizație pașnică axată mai mult pe artă monumentală, spiritualitate și agricultură. De altfel, din agricultură și-au asigurat supraviețuirea. În zonele fertile, tropicale ale Americii Centrale, mayașii și-au făurit, odată cu hrana, și marea civilizație.

Plantau porumb, fasole, manioc, fructe exotice. Odată cu surplusul și abundența, mayașii au început să dezvolte orașe realizate cu adevărate minuni inginerești. Renumite sunt Tikal, Calakmul sau Copan. Aceste orașe aveau palate și temple elaborate, piațete superbe, piramide și adevărate „săli de bal”. Calakmul, în perioada clasică a civilizației mayașe, a fost un adevărat reper în lumea mezo-americană.

Cu ajutorul scanărilor LIDAR, orașul fiind înghițit de junglă, a fost descoperită opulența lumii mayașe. Pe lângă temple și palate, piețe și locuri publice, Calakmul avea o rețea bine structurată de canale, cu baraje care ofereau apă curentă locuitorilor orașului. În plus, au fost scoase în evidență locuințe luxoase, adevărate „penthouse” ale vremii.

La rândul său, Tikal a fost o adevărată minune a civilizației precolumbiene, cu piramide și un lux greu de imaginat pentru europenii din zorii Evului Mediu, spre exemplu. Fiecare dintre aceste mari centre pentru Calakmul sau Tikal și-au disputat întâietatea reușind în perioada lor de apogeu să controleze pe mulți dintre vecini. De exemplu, Calakmul, în secolul al VI-lea d Hr, avea sub control o populație de peste 1,5 milioane de locuitori.

După anul 900 d. Hr, însă, civilizația mayașă a decăzut brusc. Marile orașe au fost abandonate, iar puterea regilor maya a rămas doar o amintire. Multe dintre aceste așezări luxoase au fost înghițite de junglă și redescoperite abia ulterior, în anii 30, de diferiți oameni de știință. Astăzi, cu ajutorul scanărilor LIDAR, dar și al altor metode moderne se încearcă găsirea unor răspunsuri la misterioase dispariție a civilizației mayașe.

O lume agrară măcinată de secetă și schimbări climatice

Declinul lumii mayașe, marcat mai ales prin abandonarea marilor orașe, este dovedit din punct de vedere arheologic. Numeroase monumente din secolul al X-lea au rămas neterminate. De exemplu, la Copan, un altar comandat de regele orașului Ukit Took a rămas nefinalizat. În alte cazuri s-au găsit urme evidente de distrugere.

Una dintre primele ipoteze privind decăderea și dispariția civilizației mayașe are legătură cu principala lor sursă de supraviețuire, agricultura. Specialiștii cred că o serie de schimbări climatice au dus la distrugerea acestei lumi fundamental agrare. Pe baza studiilor paleoclimatice în America Centrală, s-a ajuns la concluzia că în secolul al X-lea, a fost, în zona Mexic, Guatemala, o secetă cumplită, întinsă pe o perioadă îndelungată, fără ca solul să mai poată recupera deficitul de apă. A fost utilizată o metodă ce vizează raportul de izotopi de oxigen observați la nivelul stalactitelor dintr-o peșteră din Belize. Acest raport sugerează perioadele în care a fost secetă sau, după caz, ploi masive.

Totodată, în 2018, o serie de analize privind sedimentele din lacul Chichancanab, din Peninsula Yucatan, Mexicul de astăzi, indică, de asemenea, o perioadă lungă, extrem de secetoasă. Seceta a influențat decisiv viața mayașilor. Fără hrana necesară s-au ascuțit conflictele între orașele-stat și în cele din urmă s-a ajuns la foamete, tulburări sociale și decăderea puterii regilor mayași, priviți ca reprezentanți ai zeilor pe Pământ.

Specialiștii mai spun că de vină ar fi fost chiar mayașii care trăiau în marile centre urbane. Mai precis, extinderea puterii unor orașe-state și evoluția incredibilă a acestei civilizații a dus la nevoia de tot mai mult teren defrișat. Populația creștea mult, pe fondul abundenței și era nevoie de tot mai multe terenuri agricole. De asemenea, proiectele inginerești, precum canalele și barajele, presupuneau alte defrișări, la fel și extinderea tot mai mare a orașelor, care necesita materie primă dar și spațiu. Defrișările, arată specialiștii, au dus inevitabil la schimbări climatice, mai ales cele care țin de regimul ploilor, dar și de alunecări de teren tot mai accentuate, care afecta terenurile agricole.

Războiul de la ritual la conflict total, de exterminare

O altă teorie legată de dispariția civilizației mayașe este cea a războiului. Sunt specialiști care cred că regii mayașii au început să poarte războaie tot mai crunte și mai dese, culminând cu distrugeri de mari proporții, care, într-un final, au culminat cu decăderea puterii mayașe. Aceste observații se bazează pe o serie de descoperiri arheologice care au reliefat distrugeri masive, intenționate. Pe scurt, orașe incendiate și mai apoi abandonate pentru totdeauna.

Deși civilizația mayașă a fost considerată mult timp pașnică, noile cercetări au scos la iveală faptul că mayașii se războiau în mod regulat. Nu aveau o clasă de războinici atât de bine structurată ca în cazul aztecilor, și nici o tradiție marțială ca aceștia, dar existau regi mayași foarte războinici.

Războaiele dintre mayași erau în mare parte ritualizate și bine organizate, cu un număr mic de combatanți și fără a implica populația civilă. În general, nu se urmărea anihilarea inamicului, ci mai degrabă capturarea de prizonieri de vază, pentru răscumpărare, dar și pentru impunerea hegemoniei asupra vecinilor.

Cercetătorii au identificat, însă, că în perioada târzie a Epocii Clasice a civilizației mayașe, adică în secolele VIII-X d Hr, războiul dintre orașele-state a căpătat o altă formă, mult mai brutală și fără reguli. Și, se pare, ar avea legătură cu prima cauză a decăderii civilizației mayașe, și anume, schimbările climatice și defrișările. Odată ce seceta a început să reducă producția agricolă, iar foametea a început să afecteze arii tot mai întinse, și războiul a devenit mai crunt.

Orașele-state se atacau des pentru a face rost de resurse, iar luptele erau pe viață și pe moarte, cu o largă implicare a tuturor celor capabili să poarte arme. Nu mai era nimic ritualic, ci erau uciși deopotrivă femei, bărbați și copii, iar inamicul anihilat prin incendierea orașului. Războiaele tot mai dese și mai brutale au agravat și mai mult situația culturilor. O parte au fost distruse în cadrul războaielor, iar forța de muncă decimată în timpul luptelor.

Pentru mulți cercetători, schimbările climatice și războaiele ce au urmat au dus la decăderea ireversibilă a civilizației mayașe. Marile orașe au fost abandonate, supraviețuind doar marele centru de la Chichen Itza, până la venirea spaniolilor, în 1526.