Dispariția care a stârnit furie în China. Descoperirea cadavrului a ridicat semne de întrebare
Trupul neînsuflețit al unui băiat de 15 ani a fost găsit în China după 100 de zile, la cinci minute de școala unde învăța. Timp de trei luni, dispariția lui Hu Xinyu a ajuns un subiect intens dezbătut în țară, mii de oameni întrebându-se cum s-a desfășurat ancheta, dacă tânărul nu a fost găsit mai devreme.
Adolescent de 15 ani, dispărut în China. Cadavrul a fost găsit după 100 de zile / Foto: CNN
Adolescentul de 15 ani, care a dispărut în octombrie de la un internat din provincia sudică Jiangxi, a fost timp de luni de zile unul dintre cele mai discutate subiecte de pe internetul chinezesc, în condițiile în care poliția a anunțat căutări intense și percheziții de amploare, notează CNN.
Duminică, 29 ianuarie, — la mai mult de 100 de zile de la dispariția lui Hu — poliția locală a anunțat că trupul lui a fost găsit în pădurea din apropierea școlii sale.
Descoperirea a fost făcută joi, cu trei zile mai devreme față de anunț, de un cetățean. Cadavrul purta haine care se potriveau cu cele pe care Hu le purta atunci când a dispărut, ceea ce a determinat poliția să cheme la fața locului familia sa și avocatul acesteia. Testele ADN au confirmat ulterior că trupul este cel al lui Hu, a precizat poliția din orașul Shangrao într-o declarație.
Găsirea cadavrului a ridicat numeroase semne de întrebare cu privire la circumstanțele morții. Doar pe rețeaua socială Weibo subiectul a fost vizualizat de sute de milioane de ori. În comentarii se punea la îndoială acuratețea perchezițiilor de amploare cu câini, drone și camere de termoviziune anunțate de poliție în ultimele trei luni.
Pădurea în care a fost găsit Hu se află la doar cinci minute de mers pe jos de școală, fiind despărțită de un zid al campusului înalt de aproximativ doi metri, a relatat Radio China National.
A fost efectuată o autopsie, dar rezultatele nu au fost făcute publice, potrivit The Paper, un site de știri de stat.
Număr mare de dispariții
Nu este un lucru rar ca în China să dispară copii și adolescenți, dar dispariția lui Hu este unul dintre cele mai mediatizate cazuri din ultimii ani. Potrivit Institutului de Asistență Socială Zhongmin, o organizație non-profit cu sediul la Beijing, un milion de persoane au dispărut în China în 2020 — o medie de 2.739 pe zi.
Pe rețelele de socializare chinezești, unii s-au întrebat de ce, într-o țară cunoscută pentru camerele de securitate omniprezente și supravegherea de înaltă tehnologie, un băiat de 15 ani ar putea aparent să dispară fără urmă.
Hu tocmai începuse să studieze la Liceul Zhiyuan, un internat privat din județul Yanshan, unde a fost admis cu o bursă în septembrie, când a dispărut brusc.
El a fost văzut ultima dată pe imaginile camerelor de supraveghere mergând pe un hol din căminul unde locuia în ziua de 14 octombrie, cu aproximativ 15 minute înainte de începerea unei sesiuni de studiu de seară în clasă, potrivit poliției.
Hu a dispărut undeva între dormitor și clădirea de predare, într-o zonă care nu era acoperită de camerele de supraveghere, a relatat presa de stat.
Familia lui Hu a fost anunțată de școală despre dispariția lui Hu aproximativ șase ore mai târziu, a declarat familia într-un anunț de dispariție.
În timp ce investigațiile și căutările nu au dus la niciun progres, speculații nefondate s-au învârtit pe internet, subliniind neîncrederea adânc înrădăcinată a publicului în autoritățile locale.
Ca răspuns, poliția a publicat o declarație detaliată la 7 ianuarie, în care a precizat că nu a găsit nicio dovadă că Hu a fost ucis sau că a fost implicat într-un accident în interiorul școlii. Băiatul a părăsit probabil campusul pe cont propriu, a declarat poliția.
Declarația a detaliat, de asemenea, eforturile extinse de căutare ale poliției, acoperind aproape 40 de hectare de pădure în apropierea școlii, 200 de kilometri de râu, 22 de kilometri de căi ferate și 72 de iazuri și 3 rezervoare.
Purtătorul de cuvânt al Partidului Comunist din China a publicat o opinie pe site-ul Cotidianului Poporului, în care cere autorităților locale să răspundă acestor îngrijorări ale oamenilor și să explice motivul pentru care nu au găsit cadavrul lui Hu decât după 100 de zile. De asemenea, el a cerut oamenilor să aibă răbdare până când vor apărea rezultatele oficiale ale anchetei. „Incidentul Hu Xinyu a atras atenția întregii țări. Nimeni nu îndrăznește să falsifice nimic și nimeni nu poate falsifica nimic. Dacă s-a făcut vreo greșeală, consecințele vor fi dezastruoase”, se spunea în articolul menționat.
Sursa: adevarul.ro