Disensiuni la nivel înalt/Președintele insistă cu anticipatele, Orban își contruiește un fel de USL cu care vrea să păstreze actualul guvern până în toamna lui 2020

Disensiuni la nivel înalt/Președintele insistă cu anticipatele, Orban își contruiește un fel de USL cu care vrea să păstreze actualul guvern până în toamna lui 2020

Disensiuni la nivel înalt/Președintele insistă cu anticipatele, Orban își contruiește un fel de USL cu care vrea să păstreze actualul guvern până în toamna lui 2020.

Declarația președintelui Iohannis de vineri, că sunt șanse de 50% pentru anticipate, a fost mai degrabă un avertisment public pentru șeful actualului executiv, liderul PNL Ludovic Orban, spun surse politice. Orban s-a dedulcit la plăcinta guvernării și încearcă să iasă din sfera de influență a președintelui, construindu-și propriul pol de putere în Parlament, cu o armată de strânsură, toți foști pesediști sau foști membri ai partidului lui Dan Voiculescu. Așa cum sunt Sorin Câmpeanu și Daniel Constantin. Au apărut chiar, în ultimele zile, informații conform cărora Orban a început să fie deranjat de chemările președintelui la Cotroceni, pentru consultări.

Conform acelorași surse, președintele și-a încheiat discuțiile informale cu liderii principalelor partide pe tema anticipatelor. Și a primit din partea acestora multe informații îngrijorătoare despre manevrele subterane pe care le face Orban pentru a submina tentativa președintelui de a provoca anticipate.

Conform informațiilor Comisarul.ro, Orban este alimentat de camarila care s-a format deja în jurul său cu tema că președintele Iohannis nu-l va mai nominaliza ca premier după alegerile anticipate. 

Deși președintele a avut față de el un comportament cât se poate de corect. Și vineri a reiterat faptul că tot Orban va fi cel care va fi împuternicit să formeze noul guvern și după anticipate.


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...