De fapt, nu există nicio noutate în ceea ce privește utilizarea de către Iran a motoarelor Rotax, deoarece acestea au fost găsite și pe un UAV de recunoaștere Shahed-129.
Dar, potrivit analiştii publicaţiei The War Zone , parte a revistei The Drive, utilizarea de către Iran a motoarelor Rotax scoate la iveală nu faptul că au fost folosite echipamente occidentale, ci o lungă serie de furturi de motoare Rotax 912 pe avioane private.
Potrivit sursei citate, Rotax 912 este unul dintre cele mai bine vândute motoare pe piața industriei aeronautice, dedicate avioanelor uşoare, iar din 1989 compania austriacă a produs peste 50 de mii de astfel de motoare.
Seria furturilor a început în 2000 și, în 12 ani, au fost furate peste 130 de motoare Rotax 912 și 6 motoare Rotax 914. Cele mai multe dintre aceste furturi au avut loc în țări din Uniunea Europeană, iar cea mai importantă caracteristică a lor, dacă putem spune asta, a ţinut de faptul că au fost făcute de profesionişti.
Pe primul loc în topul ţărilor unde s-au înregistrat cele mai multe furturi sunt - Marea Britanie cu 36 de cazuri, apoi Germania - 31 de motoare furate. De asemenea, au fost furate motoare şi în SUA - au fost raportat 7 cazuri, iar în Federația Rusă - 4 cazuri.
Dispariţia motoarelor de avioanele unor privaţi a început să devină o preocupare serioasă pentru piloții de avioane ușoare, iar unii dintre ei au început să instaleze sisteme GPS pe motoarele avioanelor.
Cele mai multe furturi au avut loc în 2016, când au fost furate 18 motoare, iar în 2021 au avut loc alte cinci furturi. Mai mult, în unele cazuri a fost furat doar motorul fără palele instalate pe rotor, hoţii preferând motoarele Rotax 912 care zboară la turații mici.
Infractorii știau exact ce motor avea instalat fiecare avion și nu s-au atins de aparatele cu alte motoare sau de alte versiuni ale matoarelor Rotax 912. Chiar dacă motoarele Rotax are o greutate aproximativă de 110 kg, hoţii reuşesc să le fure într-un timp destul de scurt şi demontând cu maximă atenție componentele inutile de pe motor.
Important de precizat că niciunul dintre aceste motoare furate sau părți ale acestora nu a fost găsite.
Astfel, putem să presupunem că una dintre sursele de aprovizionare a Iranului cu motoare Rotax are legătură cu toate aceste furturi. Teheranul are o întreagă rețea de ''companii paravan'' care se ocupa de zeci de ani cu contrabandă de produse de orice natură.
De exemplu, în 2014, în Germania au fost reținuți mai mulţi iranieni care, sub pretextul achiziţionării unor motoare pentru ski jet-uri, au încercat să exporte 61 de motoare care puteau fi utilizate pentru vehicule aeriene fără pilot. Cel mai probabil, era vorba de motoare Limbach 550, care reprezintă versiunea originală a MD-550 de fabricație chineză, utilizate la dronele kamikaze Shahed-136.
SURSA: defenseromania.ro