Discutarea cererilor de pensionare ale judecătorilor Mustaţă şi Rovenţa, amânată de CSM

Discutarea cererilor de pensionare ale judecătorilor Mustaţă şi Rovenţa, amânată de CSM

Discutarea cererilor de pensionare formulate de judecătorii suspendaţi Stan Mustaţă şi Elena Rovenţa, arestaţi în dosare de corupţie, a fost amânată, marţi, de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Stan Mustaţă (Imagine: Silviu Matei/ Mediafax Foto)

Dezbaterile privind cererile de pensionare vor fi reluate în momentul în care vor fi soluţionate dosarele de corupţie ale celor doi magistraţi.

Membrii CSM au motivat decizia de amânare a solicitărilor prin faptul că a intrat în vigoare legea prin care magistraţii corupţi nu pot primi pensii speciale.

Aceasta este pentru a doua oară când CSM amână discutarea cererii de pensionare a judecătorului suspendat de la Curtea de Apel Bucureşti Stan Mustaţă.

Judecătorul Stan Mustaţă a fost trimis în judecată în 23 mai, în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut şi primit bani pentru soluţionarea favorabilă a mai multor dosare penale. Alături de el a fost deferită justiţiei şi grefiera Mariana Curea, de la aceeaşi instanţă, pentru complicitate la luare de mită.

În acelaşi dosar mai sunt judecaţi Ion Boraciu, cel despre care judecătorul Stan Mustaţă spunea că îi este "prieten vechi", Florian Alexandru, un apropiat al clanului "Cămătarii" şi Ciprian Moraru. Prin intermediul primilor doi, Mustaţă ar fi cerut bani de la unii inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor pronunţări favorabile acestora. Cel de-al treilea bărbat a fost trimis în judecată pentru că ar fi dat bani pentru a obţine o sentinţă favorabilă.

Stan Mustaţă şi Mariana Curea sunt în arest preventiv din 30 aprilie. Judecătorul de la Curtea de Apel Bucureşti care a dispus arestarea preventivă a arătat, în motivare, că faptele de corupţie ale lui Mustaţă sunt "cu mult anterioare momentului în care a fost începută ancheta" şi că probele adunate de anchetatori dovedesc acuzaţiile aduse.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că la nivelul fostului Parchet Naţional Anticorupţie se ştia încă din 2005 că judecătorul Stan Mustaţă cerea între 5.000 şi 7.000 de euro de la persoane vizate în dosarele penale pe care le judeca, iar în 2008 o colegă a magistratului s-a plâns de atitudinea lui.

Conform aceloraşi surse, o contestaţie în anulare formulată de Mihai Stoica, o cerere de reducere a pedepsei şi una de eliberare din arest se numără printre dosarele în legătură cu care judecătorul Stan Mustaţă ar fi cerut mită de la inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor soluţii favorabile acestora.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, în 8 mai, să îl suspende din magistratură pe Stan Mustaţă.

În 24 iunie, procurorii DNA i-au trimis în judecată, în stare de arest, pe judecătorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Sorin Viziru, de la Tribunalul Bucureşti, şi pe omul de afaceri Dan Adamescu, în dosarul privind intervenţii în cauze de insolvenţă.

Rovenţa şi ceilalţi trei judecători au fost suspendaţi din funcţie de Secţia pentru judecători a CSM.

La 14 iulie, preşedintele Traian Băsescu a promulgat legea care prevede eliminarea pensiilor speciale ale magistraţilor condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie.

Proiectul de lege a trecut tacit de Camera Deputaţilor, în data de 22 octombrie 2013, a ajuns ulterior la Senat, unde a fost amânat în mai multe rânduri.

Legea, adoptată de plenul Senatului în data de 18 iunie, cu 98 de voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi o abţinere, prevede că nu beneficiază de pensia de serviciu şi de indemnizaţie judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor care, chiar ulterior eliberării din funcţie, au fost condamnaţi definitiv pentru corupţie sau fapte asimilate infracţiunilor de corupţie.

Senatorii jurişti au mai stabilit, faţă de varianta adoptată tacit de Camera Deputaţilor, că aceste prevederi nu se aplică retroactiv, ci doar pentru situaţiile valabile de la momentul intrării în vigoare a legii. În plus, senatorii jurişti au eliminat din lege infracţiunile legate de serviciu, respectiv abuzul în serviciu, neglijenţa în serviciu, prevederile legii urmând a se aplica doar pentru infracţiuni de corupţie.

Proiectul de lege a fost iniţiat de Guvern. În varianta propusă de Executiv, actul normativ prevedea că nu vor beneficia de pensie de serviciu magistraţii care au fost condamnaţi pentru o infracţiune de corupţie, de serviciu sau pentru o altă faptă intenţionată asupra căreia CSM apreciază că aduce atingere prestigiului justiţiei. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistem public, în condiţiile legii.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!