Discursul lui Donald Trump la ceremonia de învestire va fi 'foarte personal' și 'filosofic'

Discursul lui Donald Trump la ceremonia de învestire va fi 'foarte personal' și 'filosofic'

Donald Trump va susține vineri la ceremonia în urma căreia va fi învestit oficial președinte al SUA un discurs 'foarte personal' și care va avea o tonalitate 'filosofică', a declarat cu o zi înaintea acestei ceremonii purtătorul său de cuvânt, Sean Spicer, citat de AFP.

'Va fi o prezentare foarte personală și sinceră a viziunii sale asupra țării (...) Va explica ce înseamnă să fii american, provocările cu care ne confruntăm', a explicat Sean Spicer, precizând că viitorul președinte va evoca în special problemele ce țin de infrastructură sau educație.

'Nu va fi un program detaliat, ci mai degrabă un document filosofic, viziunea sa asupra viitorului țării, a rolului guvernului și al cetățenilor', a explicat mai departe purtătorul de cuvânt al lui Trump.

Conform unei tradiții îndelungate, după depunerea jurământului, Donald Trump își va susține discursul de învestitură în fața aripii de vest a Capitoliului.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?