Discursul despre Ucraina și Rusia al miliardarului George Soros/De unde știe ce s-a discutat în spatele ușilor închise?

Discursul despre Ucraina și Rusia al miliardarului George Soros/De unde știe ce s-a discutat în spatele ușilor închise?

Miliardarul George Soros crede că dacă Rusia va fi învinsă în războiul din Ucraina, aceasta va duce la dizolvarea a ceea ce el numeşte "imperiul rus", lucru care, potrivit lui, va fi salutat de fostele republici sovietice, dornice să-şi regăsească o independenţă reală. În acelaşi timp, filantropul american consideră că în China sunt întrunite condiţiile pentru o schimbare de regim, chiar dacă asta nu se va întâmpla peste noapte, relatează Reuters.

"Ţările din fosta Uniune Sovietică abia aşteaptă să-i vadă pe ruşi înfrânţi în Ucraina, pentru că vor să-şi afirme independenţa", a declarat George Soros la Conferinţa de Securitate de la Munchen, potrivit unui text al discursului publicat joi de biroul său. "Acest lucru înseamnă că o victorie ucraineană ar duce la dizolvarea imperiului rus. Rusia nu ar mai reprezenta o ameninţare pentru Europa şi pentru lume", a spus el. "Ar fi o mare schimbare în bine", adaugă George Soros.

După prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991, superputerea înarmată nuclear s-a divizat în 15 republici independente, deşi Rusia a rămas de departe cea mai puternică dintre ele şi deţinătoarea celui mai mare arsenal nuclear din lume.

Invazia Rusiei din 24 februarie în Ucraina a declanşat unul dintre cele mai sângeroase conflicte europene de după cel de-al Doilea Război Mondial şi cea mai mare confruntare între Moscova şi Occident de la Criza rachetelor din Cuba din 1962.

Ce se va întâmpla în războiul din Ucraina

Soros spune că Statele Unite vor sprijini Ucraina, dar că preşedintele Joe Biden l-a avertizat pe Volodimir Zelenski că există limite şi că trebuie evitat cel de-al treilea război mondial. Soros nu a dezvăluit sursa informaţiilor sale.

Manager de fonduri speculative devenit filantrop, Soros spune că armata rusă este prost condusă, prost echipată şi demoralizată şi de aceea Vladimir Putin a apelat la grupul de mercenari Wagner pentru a contracara armata ucraineană.

Pariul lui Putin pe grupul de mercenari Wagner, fondat de Evgheni Prigojin, pare să fi funcţionat pe termen scurt, spune Soros. "Ucraina s-a confruntat cu o alegere strategică: fie să se împotmolească ţinând la distanţă Wagner, fie să ofere Rusiei o victorie propagandistică şi să-şi păstreze resursele limitate pentru un contraatac", explică miliardarul.

Ucraina, crede el, are o fereastră îngustă de oportunitate, în primăvară, odată ce va primi armele promise de Occident.

Putin prezintă războiul din Ucraina ca pe o bătălie existenţială cu un Occident agresiv şi arogant şi a declarat că Rusia va folosi toate mijloacele disponibile pentru a se proteja pe sine şi poporul său împotriva oricărui atac. Statele Unite au negat afirmaţiile Kremlinului potrivit cărora ar vrea să distrugă Rusia, cel mai mare producător de materii prime din lume.

Condiții reunite pentru o schimbare de regim

În ceea ce priveşte China, Soros a spus că strategia "zero-Covid" a preşedintelui Xi Jinping a zdruncinat încrederea în Partidul Comunist.

"Situaţia actuală îndeplineşte toate precondiţiile pentru o schimbare de regim sau o revoluţie", a spus Soros despre China. "Dar acesta este doar începutul unui proces opac, ale cărui repercusiuni se vor resimţi pe o perioadă mai lungă de timp", preconizează miliardarul.

"Pe termen scurt, este probabil ca Xi să rămână la putere, deoarece deţine controlul ferm asupra tuturor instrumentelor de represiune", adaugă el. "Dar sunt convins că Xi nu va rămâne la putere pe viaţă, iar cât timp va fi la putere, China nu va deveni forţa militară şi politică dominantă pe care o urmăreşte Xi", a declarat filantropul.

Soros consideră că Rusia, de departe cea mai mare ţară din lume după teritoriu, şi China, a doua cea mai mare economie din lume, sunt principalele membre ale unui grup de "societăţi închise" în ascensiune, în care individul este aservit statului.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”