Directorul NSA: Pirați informatici au lăsat avertismente pe mai multe rețele americane

Directorul NSA: Pirați informatici au lăsat avertismente pe mai multe rețele americane

Directorul Agenției de Securitate Națională (NSA) a SUA, amiralul Michael Rogers, a afirmat că pirați informatici au lăsat ''amprente digitale'' pe mai multe rețele americane pentru a le demonstra vulnerabilitatea, relatează vineri AFP.

''Specialiști pe probleme de securitate ai unor societăți private au raportat anul trecut existența a numeroase programe malware privind sistemele de control industriale'', a declarat amiralul Rogers, șeful NSA și al comandamentului cibernetic al armatei americane, în cadrul unei audieri în Senat.

''Credem că potențiali adversari sunt probabil pe cale de a lăsa 'amprente digitale' pe infrastructurile noastre esențiale, în parte pentru a avertiza că teritoriul nostru poate fi în pericol în caz de escaladare spre un conflict militar'', a explicat șeful NSA.

Potrivit declarațiilor amiralului american, ''amenințările și vulnerabilitățile informatice cresc într-un ritm ce se accelerează și care este alarmant''.

În unele cazuri, este posibil ca pirați informatici să încerce să stabilească niște ''capete de pod'' pentru a crea ''o prezență permanentă'' pe unele rețele, în particular pe cele legate de infrastructurile esențiale (electricitate, transport, apă, control aerian etc.).

Amiralul Rogers a indicat, printre altele, că viitoarea armată cibernetică americană, care va avea 6.200 de oameni în 2016, este în prezent la jumătatea drumului'' către acest obiectiv.

Efectivele ei, organizate în 133 de echipe repartizate în toate forțele americane, au ca misiune să protejeze și să apere împotriva atacurilor cibernetice rețelele militare americane, dar și marile rețele civile. Ele vor avea și o capacitate ofensivă, în măsură să atace, dacă va fi nevoie, rețele informatice adversare pentru SUA, în scopul de a exercita un fel de ''disuasiune'', a explicat amiralul.

În opinia șefului cyber-comandamentului american, Rusia, în plin conflict privind Crimeea și Ucraina, nu ezită să-și arate forța pe rețelele informatice, exact cum face în domeniile militare clasice (manevre în apropiere de frontiere, zboruri ale unor bombardiere strategice care testează apărarea occidentală...).

Ca și alți șefi militari americani, ''constat o Rusie mult mai activă și de o manieră mai vizibilă'' pe Internet, a spus amiralul Rogers. ''Cred că prietenii noștri ruși sunt pe cale de a încerca să ne transmită un mesaj puternic despre ceea ce este acceptabil pentru ei și ceea ce nu este'', a conchis șeful NSA. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?