Directorul executiv SC Tce 3 Brazi SRL Neamț, firma înfiinţată de Culiţă Tărâţă, reținut pentru 24 de ore la solicitarea procurorilor DNA
Directorul executiv al SC Tce 3 Brazi, Bălău Radu, a fost reținut miercuri seara pentru 24 de ore, la solicitarea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție Bacău care au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, în scopul obținerii pe nedrept de fonduri europene, în forma continuată și calificată, și dare de mită.
De asemenea, anchetatorii au mai decis reținerea pentru continuarea cercetărilor în același dosar și altor trei suspecți — Ciprian Astanei, director executiv al Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Neamț, Liviu Marius Mititelu, administrator de firmă, și Ana Belciug, contabil șef SC Tce 3 Brazi SRL .
În ordonanțele de reținere se arată că în perioada 2010 — 2012 Bălău Radu și Astanei Ciprian au constituit un grup infracțional organizat la care au aderat, ulterior, Belciug Ana și Mititelu Liviu — Marius.
''Scopul urmărit și atins de grupare a fost obținerea de către SC Tce 3 Brazi SRL de fonduri europene nerambursabile, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, în sumă de 12.054.684, 88 lei, echivalentul a 2.786.295,82 euro (pentru achiziționarea de utilaje agricole), prin crearea de condiții artificiale și cu depășirea plafonului maxim legal de 200.000 euro pentru fiecare beneficiar", informează DNA într-un comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit documentului, în luna iulie 2010, inculpatul Bălău Radu, beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, a depus la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Neamț, în calitate de reprezentant legal, 20 proiecte în numele unor societăți comerciale interpuse (înființate în acest scop în numele unor angajați din cadrul holdingului Tce 3 Brazi sau rude ale acestora), beneficiarul real al fondurilor FEADR fiind SC Tce 3 Brazi SRL.
Procurorii spun că în perioada iulie 2011 — mai 2012, Bălău Radu a dat unor experți verificatori din cadrul Serviciului Verificare Cereri de Plată din cadrul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Neamț câte 40.000 lei, în patru tranșe, pentru ca aceștia să-și îndeplinească necorespunzător atribuțiile de serviciu, cu ocazia verificării cererilor de plată depuse în cadrul celor 20 de proiecte menționate anterior și să declare cererile de plată ca fiind eligibile.
De asemenea, adaugă DNA, Astanei Ciprian, în calitate de director executiv al Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Neamț, a acceptat depunerea, înregistrarea și declararea ca eligibile a celor 20 de proiecte depuse la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Neamț, în sesiunea iulie 2010, în numele unor societăți comerciale interpuse, deși cunoștea că beneficiarul real al fondurilor FEADR este SC Tce 3 Brazi SRL".
''Mai mult, în cadrul implementării proiectelor anterior menționate inculpatul Astanei Ciprian i-a ajutat pe reprezentanții beneficiarilor să creeze aparența eligibilității cheltuielilor deși cunoștea că utilajele agricole au fost achiziționate în interesul exclusiv al SC Tce 3 Brazi SRL și utilizate în Insula Mare a Brăilei și nu la locurile de implementare declarate," susțin procurorii.
DNA arată că Mititelu Liviu — Marius, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, în urma înțelegerii cu Bălău Radu, a dispus încheierea a 20 de contracte de consultanță și emiterea de facturi fiscale fictive în valoare de 1.033.396, 80 lei, deși firma sa nu a desfășurat activități de consultanță în perioada implementării proiectelor, ci doar pentru întocmirea cererilor de finanțare.
''Mititelu Liviu — Marius, cunoștea că aceste înscrisuri vor fi folosite la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. După primirea sumei de 1.033.396, 80 lei, inculpatul Mititelu Liviu — Marius a dispus restituirea sumei de 825.617, 28 lei către SC Tce 3 Brazi SRL, operațiune justificată prin încheierea unor contracte de consultanță fictivă între societatea sa și 3 firme afiliate holdingului", se menționează în comunicat.
Procurorii afirmă că Ana Belciug, în calitate de contabil la SC Tce 3 Brazi SRL, a întocmit înscrisuri și a participat la întocmirea documentației necesare pentru depunerea cererilor de finanțare, încheierea contractelor, depunerea dosarelor de achiziții și a dosarelor cererilor de plată pentru cele 20 de proiecte, depuse la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Neamț, în sesiunea iulie 2010 și implementate în perioada 2011-2012, în numele unor societăți comerciale interpuse, deși cunoștea că beneficiarul real al fondurilor FEADR este SC Tce 3 Brazi SRL.
Cei patru — Bălău Radu, Mititelu Liviu — Marius, Astanei Ciprian și Belciug Ana — urmează a fi prezentați joi la Tribunalul Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.