Ofensiva, care a primit și un nume, „mask diplomacy", pentru că operează cu donații de măști, teste de coronavirus și ventilatoare către diferitele țări afectate de pandemie este privită cu destulă suspiciune de către unii lideri europeni, în ciuda asigurărilor date de către Zhang Ming, șeful Misiunii Chinei de la UE, care a ținut să spună, într-un editorial publicat de Euractiv.com, că nu există nici o agendă geopolitică ascunsă.

Numai că maniera în care Beijingul a acționat în trecut, atunci cînd profitînd de criza financiară grecească a definitivat achiziția portului Pireu, îndeamnă la multă prudență din acest punct de vedere.

Motiv pentru care Ursula von der Leyen, cu o trimitere evidentă la China chiar dacă nu a numit-o explicit, a ținut să avertizeze asupra pericolului ca, pe fondul inevitabilei și severei crize economice care va urma, o serie de companii strategice din Europe să devină ținta unor preluări din exterior.

„Criza coronavirusului afectează profund economia europeană, iar multe companii sunt temporar slăbite de această criză, așa că trebuie să avem grijă de ele. Unele sectoare sunt esențiale pentru securitate și sănătatea publică, precum sănătatea, cercetarea medicală sau infrastructura strategică”, a precizat dna von der Leyen.

E drept, mai apar și sincope de parcurs în ofensiva de șarm a Chinei. După ce guvernul Pedro Sanchez de la Madrid a anunțat triumfal că a achiziționat din China 640 de mii de kituri de test coronavirus, s-a aflat că toate cele livrate în primul lot, 58 de mii de bucăți, sunt defecte, cu o rată de detecție de doar 30 procente.

O primă motivație pentru această ofensivă de comunicare chinezească este abaterea atenției de la responsabilitatea guvernului de la Beijing în extinderea globală a epidemiei cu coronavirus.

Un studiu intreprins de Universitatea din Southampton releva că dacă autoritățile din China ar fi acționat mai repede cu 3 săptămîni, perioadă în care au încercat să ascundă realitatea, numărul de infecții pe plan mondial s-ar fi diminuat cu 95 procente.

Chiar și dacă ar fi acționat mai devreme doar cu o săptămînă reducerea ar fi fost de 66 procente. Acum, cînd pare să fi limitat răspîndirea virusului, China și-a asumat rolul de mare binefăcător global. Trimite donații medicale, care se dovedesc adesea a fi de calitate modestă, în diferite țări precum Italia, Spania, Iran, Belgia, Filipine, etc fie direct fie prin intermediari ca Jack Ma, de la Alibaba.

Modelul chinezesc vs. modelul occidental

Al doilea tip de narațiune avansează ideea superiorității modelului chinezesc de guvernanță și societate și în raport cu cel occidental. Mesajul este acela că sub conducerea înțeleaptă a Partidului Comunist, în frunte cu Xi Jinping, China nu numai că a gestionat mult mai competent criza decît guvernele din țările democratice, dar și că are grijă ca întreaga planetă să treacă cu bine peste nenorocire.

Este în fond ceea ce transmite un editorial din China Daily din 20 februarie, cînd criza internă părea să fie în mare măsură stăpînită: „Fără avantajul unic al sistemului instituțional chinezesc lumea s-ar fi confruntat cu o pandemie devastatoare".

Sintetizînd, Natasha Kassam, de la Lowy Institute, un think tank australian, scrie în Nikkei Asian Review, că propaganda Beijing-ului se concentrează pe trei mesaje principale:

1. China a oferit lumii o perioadă de timp suplimentară pentru a pregăti răspunsul la pandemie;

2. Cu toate că în realitatea virusul nici măcar nu este originar din China;

3. China va ajuta popoarele lumii, pe care guvernele lor se dovedesc incapabile să le ajute, să depășească această perioadă grea.

Pînă una alta, guvernul chinez a decis să-i expulzeze pe toți jurnaliștii americani de la „The New York Times”, „Wall Street Journal” și „Washington Post”, ca să restricționeze astfel cît mai mult fluxul de informații din China despre situația reală privind epidemia.

Pentru că de exemplu să fie tot mai greu de verificat independent dacă „victoriile” și cifrele pe care le raportează Partidul Comunist în lupta cu coronavirusul sunt sau nu în acord cu realitatea.

Pericolul chinezesc în România

Oricum nu ar fi rău deloc dacă și în România jurnaliștii și analiștii ar privi mai circumspect atît „generoasele oferte de ajutor” cît și informațiile venite din China.

Pentru că începe să bată și pe la noi un tot mai puternic vînt pro-chinezesc și în spațiul mediatic și în cel politic.

Gabriela Firea cere ajutor Ambasadei chineze și apare mîndră într-o postare pe Facebook alături de oficiali de acolo, toți cu măști, acest accesoriu obligatoriu în aceste zile.

Evident, acest lucru nu este în sine ceva rău, însă e important să nu uităm cu ce tip de regim avem de a face și care este agenda sa reală privitoare la Europa, aceea de a crea diviziuni în interiorul UE.

Pentru că ce altceva înseamnă formatul de cooperare 17+1, care cuprinde statele din Europa de Est, ceea ce îi permite să găsească printre acestea avocați ai intereselor sale, așa cum au și devenit între timp Ungaria sau Grecia, cu ajutorul cărora să blocheze la Bruxelles declarații și măsuri care nu-i convin.

Atunci cînd în cursul unei emisiuni de televiziune, unei cunoscute moderatoare, din categoria China Fan Club, foarte activă în menționarea generozității chinezilor, i s-a amintit că ar fi totuși unele probleme cu China, inclusiv despre criticilele venite de la Washington, reacția ei a fost să trimită în derizoriu astfel de considerente pentru că e vorba de războiul lui Trump cu chinezii, adică nu ne privește pe noi.

Numai că ne privește, dacă e să supraviețuiască actualul model de societate! Care are poate destule probleme, dar este fără îndoială de preferat celui din China, cu o supraveghere generalizată draconică a populației, cu sistemul de credite sociale, cu extinse programe de „reeducare”, cu criticii regimului băgați la pușcărie.

Pericolul chinezesc în SUA

Pe celălalt mal al Oceanului, trimiterile la China, sau după caz la Coreea de Sud, au devenit arme în bătălia ideologică de acolo pe care criza nu dă deloc semne s-o fi trecut în plan secund.

Plecînd de la faptul că între timp numărul de infecții raportate în Statele Unite l-a depășit pe cel din China, apar tot felul de voci care scot în evidență, unele chiar cu o vizibilă satisfacție, eficiența cu care Beijingul a gestionat criza în contrast cu cea a Washington-ului.

Motiv pentru care se și vorbește despre varianta unei posibile viitoare „lumi chinezești” care s-ar profila în perioada post-criză. Fără îndoială nu este vorba nicidecum de o ipoteză fantezistă, mai ales dacă va continua procesul de implozie a lumii occidentale măcinată de războaie identitare și tot felul de utopice proiecte de tipul „Green Deal”.

Însă a lua în calcul în această discuție topul mondial al „infecțiilor” pentru a ilustra superioritatea „modelului chinez” este o abordare care ridică mari semne de întrebare.

Scandalul testelor defecte din Spania este doar unul dintre ele. Poți conta pe cifrele raportate de la Beijing?

Apoi, în ce măsură poți lua de bune informațiile livrate de un regim totalitar care tocmai a expulzat un grup de jurnaliști străini, care este notoriu pentru lipsa sa de transparență și controlul sever a informațiilor și care, iată, un lucru care adesea se uită, l-a reținut pe medicul chinez, decedat între timp, care a avertizat primul asupra pericolului epidemiei, pentru a bloca informația din fașă?

Un regim care blochează accesul cetățenilor săi la surse de informații externe de pe Internet (Google, YouTube, Facebook și alte rețele sociale, chiar și Dropbox, sunt toate interzise) și utilizează o adevărată armată cu sute de mii de cenzori pentru supravegherea conversațiilor online ale acestora purtate prin intermediul copiilor chinezești ale Facebook-ului, Twitter-ului sau ale altor media digitale americane.