Diplomaţi ruşi expulzaţi au părăsit Republica Cehă
Un prim avion care transporta diplomaţi ruşi, a căror expulzare din Cehia a fost decisă în timpul crizei diplomatice dintre Praga şi Moscova luna trecută, a decolat sâmbătă de pe aeroportul din capitala cehă, potrivit unui fotoreporter al agenţiei France Presse.
Acest zbor special va fi urmat de al doilea luni, termenul limită pentru ca 63 de angajaţi ai ambasadei Rusiei să părăsească Cehia.
Praga şi Moscova au decis în aprilie să limiteze la 32 numărul diplomaţilor din ambasadele lor, urmare a unei crize între cele două ţări care a văzut zeci de diplomaţi expulzaţi de ambele părţi.
La sfârşitul lui aprilie, guvernul ceh a acuzat serviciile secrete ruseşti că au provocat în 2014 explozia unui depozit de muniţie, provocând moartea a două persoane. Praga a expulzat ulterior 18 diplomaţi ruşi prezentaţi ca spioni, la care Moscova a răspuns expulzând 20 de diplomaţi cehi.
Mai multe ţări europene au expulzat apoi diplomaţi ruşi în semn de solidaritate cu Cehia.
Poliţia cehă caută pentru presupusul rol în această explozie doi indivizi având paşapoarte ruseşti pe aceleaşi nume ca suspecţii din tentativa de otrăvire cu Noviciok a fostului agent spion Serghei Skripal şi a fiicei sale la Salisbury, în Marea Britanie, în 2018.
Moscova a clasat la mijlocul lui mai Republica Cehă, precum şi Statele Unite, pe lista "ţărilor neprietenoase" care "au desfăşurat acţiuni neprietenoase" vizând Rusia, cetăţeni ruşi sau organizaţii ruseşti. AGERPRES