Dinamo se „îmbată“ de fericire: „Magnatul alcoolului“, iranian de origine, revine alături de club

Dinamo se „îmbată“ de fericire: „Magnatul alcoolului“, iranian de origine, revine alături de club

Dinamo e în fața barajului cu numărul trei, începând din 2022 și, încă o dată, în joc e prezența clubului în primul eșalon. Adică, un obiectiv care, pe vremuri, era de neimaginat pentru un colos al fotbalului românesc! De această perioadă se leagă și numele iranianului Bagher Karimzadeh (62 de ani), un potent om de afaceri, care tocmai a revenit alături de formația din Ștefan cel Mare.

O veste excelentă pentru suflarea dinamovistă. FOTO: Facebook

O veste excelentă pentru suflarea dinamovistă. FOTO: Facebook

Potrivit informațiilor obținute de jurnaliștii Eduard Apostol și Remus Dinu (Gazeta Sporturilor), Bagher, supranumit „Magnatul alcoolului“ datorită afacerilor sale impresionante în acest domeniu, s-a întors printre sponsorii clubului Dinamo prin firma sa Prodal 94 SRL. Așadar, bugetul roș-albilor va primi, de acum încolo, o sursă importantă de finanțare, având în vedere resursele de care dispune Bagher Karimzadeh.

Bagher Karimzadeh (cu mustață), alături de acționarii clubului Dinamo din 2005. FOTO: Arhiva

Bagher Karimzadeh (cu mustață), alături de acționarii clubului Dinamo din 2005. FOTO: Arhiva

Iranianul s-a aflat și în proiectul Dinamo, cu 9 acționari, lansat pompos în 2005. Alături de Ioan Becali, Nicolae Badea, Gigi Nețoiu, Cristi Borcea, Vladimir Cohn, Dragoș Săvulescu și regretații Florian Walter și Vasile Turcu. La vremea respectivă, s-a dorit formarea unui adevărat gigant în fotbalul românesc, cu un buget colosal asigurat de niște oameni foarte bogați.

Ce a ieșit, de fapt? Un fiasco! Clubul a fost pus pe butuci și, inclusiv din cauza prăpădului de la Dinamo, Ioan Becali, Gigi Nețoiu și Cristi Borcea au ajuns, ulterior, în închisoare în Dosarul Transferurilor.

La vremea respectivă, primul care a renunțat la proiectul de la Dinamo a fost chiar iranianul Bagher Karimzadeh. Care le-a mărturisit apropiaților că n-are nimic în comun cu colegii săi zgomotoși și „certați cu legea“ din acționariatul clubului Dinamo. De aceea, Bagher, care fusese convins de Nicolae Badea să vină în acel proiect, a și părăsit Dinamo, în mod discret, după scurt timp.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Istoria secretă a gladiatorilor daci. A fost unul dintre puținele popoare antice pentru care s-a construit o școală specială

2 Citiți, oameni buni, asta a fost și este România „lor”!

3 Avem documentul / Toate măsurile, de la alocații, la pensii și salariile bugetarilor

4 Foarte interesant scenariul ipotetic al lui Mark Galeotti despre impactul tragediei avionului azer asupra puterii lui Putin

5 FMI / „Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”