Dinamo Bucureşti - Oţelul Galaţi, scor 3-1, în Liga I

Dinamo Bucureşti - Oţelul Galaţi, scor 3-1, în Liga I

Echipa Dinamo Bucureşti a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (0-1), formaţia Oţelul Galaţi, în ultimul meci al etapei a XXVI-a a Ligii I, şi a revenit pe locul patru în clasament.

Dinamo Bucureşti - Oţelul Galaţi, scor 3-1, în Liga I (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

Golurile învingătorilor au fost marcate de D. Grigore '52 din penalti, Rotariu '60 şi C. Matei '65, în timp ce pentru oaspeţi a înscris Giurgiu, în minutul 44.

0-1: Zaharia a întors un balon la marginea careului mare şi Giurgiu a înscris cu un şut plasat.

1-1: Dragoş Grigore a transformat penaltiul acordat de Adrian Comănescu după un henţ în careu comis de Astafei.

2-1: Matei a centrat din partea dreaptă şi Rotariu a înscris cu o lovitură de cap din 3 metri.

3-1: Bilinski l-a lansat în adâncime pe Matei şi acesta l-a învins pe Goicoechea cu un lob de la 10 metri.

Dinamo Bucureşti: Naumovski - L. Rus, Durimel, D. Grigore, Filip - Elton, Şerban (C. Matei '46) - Bărboianu, V. Lazăr, Bilinski (Boubacar '78), Rotariu (Velici '87). Antrenor: Flavius Stoican.

Oţelul Galaţi: Goicoechea - Milea, Sîrghi, Prestia, D. Popescu - Cooper, Lovin, Giurgiu - Zaharia (Sevillano '76), Tudorie (Henrique '61), Astafei. Antrenor: Ewald Lienen.

Cartonaşe galbene: D. Grigore '15, Bărboianu '77, Filip '85 / Lovin '40, Cooper '77.

Arbitri: Adrian Comănescu (central) - Micloş Nagy, Marius Nicoară (asistenţi) - Lucian Rusandu, Andrei Chivulete (asistenţi suplimentari) - Daniel Demetrescu (rezervă).

Observatori: Aron Huzu, Marcel Lică.

La partida din Şoseaua Ştefan cel Mare au asistat 3.716 spectatori, dintre care aproximativ 50 de fani gălăţeni.

Înainte de startul partidei s-a ţinut un minut de reculegere în memoria preşedintelui de onoare al CS Universitatea Craiova, Corneliu Andrei Stroe, care a decedat săptămâna trecută.

Soţia fundaşului dinamovist Adrian Popa II i-a scris acestuia pe un banner afişat la tribuna I: "La mulţi ani, Adi Popa! Te iubeşte soţia ta".

Suporterii echipei Dinamo Bucureşti au scandat împotriva fostului preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir , care a fost reţinut de procurorii bucureşteni în dosarul privind vânzarea drepturilor de televizare a unor meciuri din Liga I. Fanii dinamovişti au scandat "La puşcărie, Mitică la puşcărie" şi l-au înjurat pe fostul preşedinte al LPF. De asemenea, suporterii de la Peluza Cătălin Hîldan, care la acest meci au stat la tribuna I deoarece peluza a fost închisă, au afişat un banner referitor la situaţia lui Dumitru Dragomir: "Aşteptarea noastră a luat sfârşit, eşti la locul potrivit". Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a fost reţinut de procurorii bucureşteni, luni, în dosarul privind vânzarea drepturilor de televizare a unor meciuri din Liga I.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”