Istoricul militar Alesandru Duțu notează evenimentele memorabile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, atât de pe front, cât și din spatele frontului.

O notă a Serviciului Special de Informaţii semnalează preocupările cercurilor alatului şi a unor oameni politici români faţă de situaţia în care se afla ţara: ,,I. Mihalache şi dr. Lupu din partea naţional-ţărănistă, şi dr. Angelescu din partea liberală, se întorc entuziasmaţi de la Palat. Ei relatează conducerilor respective că Regele şi Regina (Regina-Mamă – n.n.) sunt definitiv câştigaţi pentru teza Opoziţiei.

Prizonieri în propria țară: Soldații români din Ardealul de Nord, capturați abuziv de sovietici

Regele nu e de acord cu continuarea colaborării militare, iar Regina s-a arătat serios îngrijorată de perspectiva ca armata română să fie treptat sleită în războiul Axei împotriva Sovietelor. Dr. Lupu şi dr. Angelescu cred că Regele ar putea să influenţeze armata şi că aceasta ar fi în stare să impună o altă politică domnului mareşal Antonescu. Maniu înlătură «acest entuziasm naiv». Regele nu poate să facă nimic, spune dânsul. Trebuie sfătuit să nu exagereze, fiindcă nemţii nu obişnuiesc să glumească”.

Lupte s-au dat și pe front și în spatele frontului Wikipedia

Ion Antonescu este informat că ,,preocuparea principalelor autorităţi maghiare din Ardealul cedat este maghiarizarea populaţiei române prin orice mijloace”, că în comunele din Maramureş, Bihor, Satu Mare şi Sălaj ,,notarii maghiari care sunt şi ofiţeri ai stării civile nu ţin seama de numele pe care părinţii îl dau copiilor nou născuţi, ci îi trec în registru cu nume maghiare”.

Pe frontul de la Sevastopol, jurnalul de operaţii al Batalionului 3 vânători de munte consemnează lupta dusă în zona Ciorguni: ,,Credeam că a venit sfârşitul pământului. Din văzduh, sute de proiectile de toate calibrele cădeau asupra poziţiilor noastre. Toţi la posturi. Pândarii anunţă: avioane inamice. 21 de avioane de bombardament şi asalt bombardează şi mitraliează în lungul liniilor. Căutau să ne ţină cu capul la pământ în timp ce infanteria înainta. Dar poate nu ştiau că vânătorii de munte nu se sperie în faţa câtorva proiectile de calibrul 310 mm ce făceau o groapă cât casa sau a câtorva avioane de asalt ce ne atingeau cu roţile”.

În aceeaşi zonă, maiorul Vasile Scârneci, consemnează în Jurnal: ,,Am prins pe pieptul sergentului – brav între bravi – Sităruș Ion «Crucea de Fier», clasa I-a. Odată cu mine a fost propus pentru luptele din șanțul anticar de la Timoșevka. Dar ce ghinion: n-a trecut un ceas și mâna dreaptă a acestul brav sergent i-a fost zburată de o schijă, mâna pe care i-o strânsesem cu atâta căldură și emoție. Bietul Sităruș!”.