„Din păcate, rușii ne-au luat-o cu mult înainte”/Ce se întâmplă în Ucraina?
Contraofensiva Ucrainei este parțial încetinită din cauza capacității Rusiei de a bruia dronele, potrivit oficialilor militari ucraineni, citați de CNN .
Oleksandr Tarnavski, comandantul forțelor ucrainene din sud, a declarat că rușilor li se provoacă pierderi grele, dar este clar că progresul este lent.
Unul dintre motive, potrivit purtătorului de cuvânt al forțelor aeriene ucrainene, Iuri Inhat, este că Rusia are un avantaj major în războiul electronic.
„Din păcate, ocupanții ne-au luat-o cu mult înainte în această privință. Nu trebuie să dobori o dronă cu rachete antiaeriene sau tunuri antiaeriene. Poți pur și simplu să o forțezi să aterizeze, să o interceptezi cu ajutorul războiului electronic”, a declarat el la televiziunea ucraineană.
„Rusia are astăzi sisteme puternice care interferează cu activitatea forțelor noastre de apărare. Are destule astfel de sisteme. Ucraina a făcut progrese în războiul electronic, dar am început târziu, ar fi trebuit să dezvoltăm [acest domeniu] mai devreme”, a adăugat Inhat.
A salvat artileria și a dat timp rușilor să se regrupeze
În termeni concreți, războiul electronic al Moscovei a împiedicat dronele Kievului să comunice în mod corespunzător și a distrus precizia Ucrainei. Asta a făcut ca rușii să nu fie anihilați atunci când, după ce au depășit unda de șoc inițială, trupele ucrainene au ripostat puternic susținute de blocul occidental, potrivit Inside Over.
În februarie 2021, Kievul controla mii de drone; până în vara lui 2022, potrivit analiștilor de la RUSI, 90% dintre acestea au fost lovite sau distruse. Este ușor de văzut consecințele acestui lucru: fără drone, focul ucrainean a devenit din ce în ce mai imprecis, câștigând timp pentru trupele rusești.
Ce sisteme folosește Rusia
Nu este o coincidență faptul că, înainte de 24 februarie, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) - care monitoriza consolidarea militară a Moscovei - a observat desfășurarea unui număr mare de sisteme de război electronic în estul Ucrainei și în jurul Donbassului controlat de Rusia.
Bruiajul electronic în formula avansată e realizat de complexul tip RB- 301B „Borisoglebsk-2”, creat pentru obținere de intelligence radio și pentru bruiaj pe undele de înaltă frecvență și ultra înaltă frecvență, utilizate la nivel terestru și aeroportat. Ele au fost amplasate în Districtul Militar de sud al Federației Ruse și au fost identificate încă din 2015 în Lugansk, potrivit EVZ.
La fel și stația automată de bruiaj R-934UM a fost identificată lângă Lugansk în 2015, alături de sistemul de comandă F-330KMA.
Printre uneltele detectate și apoi folosite de Rusia în Ucraina se numără sistemele TORN și SB-636 Svet-KU, capabile să detecteze unitățile ucrainene prin urmărirea semnalelor radio ale acestora, RB-341V Leer-3, care combină dronele Orlan-10 și bruiajele radio R-934B Sinitsa și Zhitel R-330Zh, care au sarcina de a bloca legăturile prin satelit.